Caravana Gaudeamus poposeşte la Cluj

Caravana Gaudeamus poposeşte la Cluj
Târgul de carte îşi deschide porţile la Cluj-Napoca miercuri, în acelaşi pavilion expoziţional care a mai fost amplasat şi în anii trecuţi în Piaţa Unirii.

Evenimentul se află la cea de-a 12-a ediţie şi se va desfăşura între 13 şi 17 aprilie. Numărul participanţilor la standuri nu este mai mare faţă de anul trecut, iar organizatorii se aşteaptă la peste 17.000 de vizitatori la pavilionul din Piaţa Unirii.

"Fiind cel mai vechi şi reuşit târg al Caravanei Gaudeamus, primit cu entuziasm de publicul clujean încă de la primele ediţii, Gaudeamus Cluj s-a impus în agenda culturală a Transilvaniei drept cel mai important eveniment cultural-expoziţional al fiecărui an", a precizat organizatorul, Radio România. Ediţia din acest an promite, potrivit sursei citate, "o bogată ofertă de carte şi un program de evenimente dinamic şi plin de surprize". Zeci de edituri, distribuitori de carte, instituţii culturale şi de învăţământ se vor întrece în prezentarea de cărţi noi, pentru toate vârstele şi gusturile şi cu importante reduceri de preţ. Sunt aşteptaţi la târg şi viitorii studenţi, pentru care universităţi din toată ţara îşi vor prezenta oferta educaţională.

"Ca dimensiune şi număr de participanţi, târgul de la Cluj este la fel ca şi anul trecut. Vom avea 76 de participanţi şi 43 de standuri, pe o suprafaţă de 650 metri pătraţi", a menţionat Irina Ungureanu, reprezentantă a echipei de organizare a evenimentului. Pe lângă tradiţionalele lansări de carte şi dezbateri, va avea loc campania "Cărţile se întorc acasă", în care editurile şi vizitatorii sunt invitaţi să doneze volume pentru fondul de carte al bibliotecilor din satele transilvane. Caravana va ajunge la Cluj de la Craiova, iar următorul popas va fi la Timişoara.

"Ne-am propus ca numărul total al vizitatorilor Târgului Gaudeamus de la Cluj să ajungă la 17.000. Sperăm să stimulăm piaţa locală de carte care resimte criza actuală şi să organizăm un eveniment dinamic, nu doar o simplă librărie", a adăugat Irina Ungureanu. Deschiderea oficială va avea loc miercuri de la ora 12:00. Târgul poate fi vizitat zilnic între orele 10:00 şi 19:00, iar duminică, 17 aprilie, în intervalul 10:00-14:00. Intrarea este liberă pentru toţi vizitatorii.

Multe personalităţi clujene

Preşedinte de onoare al acestei ediţii a târgului va fi Ruxandra Cesereanu, renumită prozatoare clujeană, poetă şi eseistă, autoare a unor studii de referinţă despre universul concentraţionar şi perioada comunistă din România. Vor mai veni la Cluj scriitori de primă mărime, prozatori, eseişti şi critici literari care vor lua parte la prezentări şi lansări de carte, dezbateri şi întâlniri cu cititorii. Între personalităţile care au confirmat până acum se numără publicistul Dan Ciachir (cunoscut mai ales în calitate de comentator al vieţii religioase din România) şi scriitorii clujeni Sanda Cordoş, Mircea Petean, Aurel Sasu sau Ovidiu Pecican.

 

 

Comenteaza