Câţi bani cere Quatro Eco Salub, ca să scoată Floreştiul şi Gilăul de sub gunoaie

Câţi bani cere Quatro Eco Salub, ca să scoată Floreştiul şi Gilăul de sub gunoaie
Firma de salubritate Quatro Eco Salub are un plan de salvare, iar primul pas este să obţină bani pentru investiţii. Quatro Eco acţionează în Floreşti, Gilău, Căpuşu Mare şi Măguri Răcătău.

Ultimul cartuş pentru Quatro Eco Salub (QES). Firma de salubritate deţinută de consiliile locale din Floreşti, Gilău, Căpuşu Mare şi Măguri Răcătău speră să obţină luna aceasta o sumă de bani pentru investiţii. Societatea are datorii mari şi, cu ajutorul investiţiilor, speră să îşi eficientizeze activitatea, dar şi să obţină un credit de la bancă.

200.000

de euro este suma pe care QES speră să o obţină, ca aport de capital social, de la cele patru consilii locale acţionare.

Directorul QES este fostul jurnalist Florin Otrocol. "Vrem să cumpărăm şase maşini, patru de compactat gunoiul şi două mari, de transport, precum şi patru press containere. O maşină costă cam 30.000 de euro, iar un press container, circa 7.000. Undeva la 200.000 de euro este suma de care avem nevoie. Consilierii locali mi-au spus <Domnule Otrocol, dacă ne arătaţi planul de investiţii, noi vă dăm acordul de principiu. Dacă ne arătaţi unde merg banii, noi suntem de acord cu capitalizarea>. Nu vrem să plătim datorii, că nu avem voie şi nici nu ne interesează să plătim datoriile în acest fel", a explicat Otrocol, pentru ZIUA de CLUJ. Consiliile locale se vor întruni în zilele următoare. Şedinţa de la Floreşti este programată în 19 ianuarie.

QES a mai solicitat o capitalizare la finalul anului trecut. Singurul consiliu local care a fost dispus atunci să ajute societatea a fost cel din Gilău. Dacă va primi banii necesari pentru investiţii, Otrocol spune că va scoate societatea din impas. „Am vorbit deja la bancă. Cu utilajele noi garantăm pentru deschiderea unei linii de credit, cu care vom putea plăti datoriile pe trei luni. În timpul acesta, firma de recuperare a datoriilor pe care am angajat-o ne recuperează o parte din banii pe care îi avem de încasat. În principiu, datoriile noastre sunt cam tot atât cât sunt şi datoriile altora către noi. În plus, dacă avem utilaje, putem să ne extindem şi să ne creştem profitul. Putem lua Săvădisla şi alte sate care nu au companie de salubritate. E foarte simplu", a spus directorul QES.

Lucrurile ar urma să devină chiar mai simple de la vară, dacă în Floreşti se va realiza o rampă de transfer a deşeurilor, adică un loc unde gunoaiele colectate ar urma să fie transbordate în maşinile de mare capacitate care să le ducă la Oradea. Totul s-a blocat din cauza companiei Apele Române, care a susţinut că amplasamentul rampei ar fi situat într-o zonă inundabilă. Primarul comunei Floreşti, Horia Şulea, este însă convins că rampa va fi autorizată şi că se va finaliza până în luna iunie.

Companiile de salubritate din Cluj sunt obligate să transporte gunoaiele în alte judeţe, din cauză că sistemul integrat de deşeuri pe care doreşte să îl implementeze Consiliul Judeţean, pe fonduri europene, este în mare întârziere. În afara municipiului Cluj-Napoca, deţinătoare a unei rampe temporare de stocare, celelalte localităţi se descurcă aşa cum pot cu depozitarea gunoaielor.

 

Comenteaza