Ce modificări vrea Boc fi în piaţa Mihai Viteazu, pentru şoferi şi pietoni VIDEO
- Scris de Mihai Prodan
- 23 Ian 2013, 11:26
- Administraţie
- Ascultă știrea
Boc spune că se va face un studiu de circulaţie care să analizeze propunerile făcute de specialiştii PUG-ului pentru sensuri unice în şi dinspre piaţă, până la podul Napoca.
De la podul Napoca ar urma să fie instituit un sens unic pe strada George Bariţiu, pe breteaua care merge pe lângă Napoca, de unde şoferii să întoarcă la podul Traian, să meargă pe Dacia cu sens unic în sens opus spre podul Napoca. "Aasta ar însemna eliberarea pentru pietoni a bretelei de circulaţie din dreapta. "S-ar putea elibera pentru spaţiu pietonal sau alte utilităţi publice de interes major. Vor fi implicaţii majore şi pentru transportul în comun", adaugă Boc. "Este o propunere pe care am discutat-o ieri cu specialiştii şi arhitecţi, care schimbă radical problema circulaţiei în piaţa Mihai Viteazu. E rezolvată problema circulaţiei în intersecţia din faţa pieţei Mihai Viteazu. Propunerea se bazează pe un studui de circulaţie din 2005 şi am dat-o acum la direcţia de specialitate pentru măsurători în teren şi simulare pe calculator".