Video Ce proiecte are în vedere primarul de la Apahida pentru mandatul următor

Ce proiecte are în vedere primarul de la Apahida pentru mandatul următor

Primarul din Apahida, Grigore Fati, a prezentat, la ZIUA LIVE, câteva din proiectele pe care le are în vedere în domenii precum infrastructura și educația.

Candidatul PSD pentru un nou mandat la Primăria Apahida a amintit de un proiect mai mare care vizează mobilitatea.

„Cel mai mare proiect pe care îl avem este cel referitor la mobilitate și vizează, în principal satele Dezmir și Pata, unde se vor asfalta câteva străzi, aproximativ 7-8 kilometri, dar cu trotuare, cu rigole subterane, cu piste de bicicletă, iar pe lângă acestea, în acest proiect, pentru că este condiționat, vom achiziționa și câteva autobuze și microbuze electrice. Acest proiect, în valoare de aproximativ 100 milioane lei, este cel mai mare proiect, este în analiză acum, am fost informat că a început analiza studiului nostru de fezabilitate, iar dacă vor mai fi clarificări, le vom da.

Dacă ne referim la satul Câmpenești, acolo este studiul de fezabilitate aprobat (pentru un proiect de infrastructură – n.red) indicatorii sunt aprobați în Consiliul Local, sper să obținem acel milion de euro, lucrarea în sine costă șase milioane euro. Înțeleg nerăbdarea cetățenilor de acolo, dar eu m-am ținut de promisiune, după ce vom monta canalizarea vom începe studiul de fezabilitate, și tocmai v-am spus că este finalizat și aprobat în consiliu, și lucrăriloe vor începe cel mai probabil în primăvara anului viitor”, a declarat Grigore Fati.

Loc de joacă modernizat și trotuare

Primarul din Apahida a mai precizat că locul de joacă din Apahida a fost inaugurat de Ziua Copilului.

„Locul de joacă din Apahida tocmai a fost inaugurat de Ziua Copilului și s-a reușit o modernizare care să aducă ceea ce își doresc copiii. Sper să fie și îngrijit, ar fi păcat să nu se păstreze îngrijit.

De asemenea, avem în vedere, și am alocat și fonduri în acest sens să modernizăm trotuarele din satele Apahida și Sânicoara, după ce se va finaliza introducerea conductei de apă, am înțeles că termenul este în luna septembrie, apoi ei trebuie să aducă la stadiul inițal lucrurile, acolo unde au intervenit.

De foarte mult timp ni se solicită un trotuar de la Omnia spre Penny, acum avem condițiile să îl facem cu sprijinul unui cetățean care ne-a cedat teren și pentru a se monta o conductă de apă în zonă. Săptămâna trecută s-a încheiat și acea lucrare de introducere a conduceți de apă. Și aici ne trebuie aceeași procedură de achiziție pentru proiect, pentru avize. Sper ca până în toamnă să reușim să obținem toate aceste avize, să facem proiectul, să construim acel trotuar de la Omnia până la strada Amurgului, deocamdată”, a mai spus Fati.

Curtea școlii din Sânicoara, amenajată

Un obiectiv în domeniul educației vizează amenajarea curții școlii din Sânicoara.

„La curtea școlii din Sânicoara avem indicatorii economici, vom încerca, probabil, să îi aprobă chiar într-o ședință extraordinară, de îndată. Vrem să dăm drumul la proiectare cu execuție și să încercăm ca până la începerea anului școlar să fie și curtea școlii din Sânicoara amenajată. Acolo, lucrările se ridică la aproximativ un milion și jumătate de lei”, a completat Grigore Fati.

Comenteaza