Ce salarii vor avea bugetarii din Consiliul Județean Cluj în 2023

Ce salarii vor avea bugetarii din Consiliul Județean Cluj în 2023

Consilierii Județeni ai Clujului vor avea pe „masă”, miercuri, în ultima ședință din an a forului administrativ județean, proiectul de hotărâre ce prevede stabilirea unor măsuri cu privire la salariile de bază ale funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al CJ Cluj și din serviciile publice de interes judeţean din subordinea acestuia pentru anul 2023.

Potrivit documentației, începând cu data de 1 ianuarie, indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică și funcțiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se mențin la nivelul aferent lunii decembrie 2022”.

Așadar, angajații din Consiliul Județean Cluj și cei din instituțiile subordonate vor avea anul viitoraceleași salarii pe care le-au avut la sfârșitul anului 2022, deoarece vorbim de o plafonare a salariului la nivelui celui încasat în această lună.

Se propune prin derogare de la prevederile din Hotărârea Consiliului Județean Cluj nr. 169/2017, nr. 170/2017, nr. 171/2017, nr. 172/2017 și nr. 173/2017 ca începând cu data de 1 ianuarie 2023, cuantumul brut al salariilor de bază să se menţină la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2022 în măsura în care personalul, salarizat conform art. 11 din Legea nr. 153/2017, ocupă aceeaşi funcţie și îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiții”, se arată în referatul de aprobare.

Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Cluj și din serviciile publice de interes judeţean din subordinea acestuia, începând cu data de 1 ianuarie 2023, cuantumul brut al salariilor de bază se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2022 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie și îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiții.

Conform grilei de salarizare a forului administrativ județea, un director câștigă 9.846 de lei, un șef birou – 7.859 lei, iar un muncitor calificat – 4.081 lei.

Comenteaza