Ce spune Boc despre vânzarea terenului, pe care Primăria și Paszkany urmau să ridice Cartierul Tineretului

Ce spune Boc despre vânzarea terenului, pe care Primăria și Paszkany urmau să ridice Cartierul Tineretului

Terenul pe care ar fi trebuit să se edifice proiectul Cartierul Tineretului a fost scos la vânzare de firma care se ocupă de insolvența firmei SC Cartierul Tineretului SRL.

În cadrul societății sunt doi acționari: Primăria Cluj Napoca, care a venit cu terenul de 203 ha și SC Polus Real Estate, firmă controlată de Arpad Paszkany, care a venit cu o promisiune de investiție. Firma Cartierul Tineretului SRL este în insolvență și de procedură se ocupă societatea RTZ&Partners. Potrivit unui anunț de vânzare, firma RTZ a scos la licitație terenul pentru care cere 90 milioane de euro.

Primarul Emil Boc a spus că primăria a câștigat deja procese prin care trebuie să încaseze 63 de milioane de euro și că va bloca licitația organizată de RTZ&Partners.

“În acea asociere, noi avem sentințe în primă instanță, supuse căilor de atac, prin care instanțele recunosc o valoare de 63 de milioane de euro în favoarea Primăriei din acest litigiu. Noi ne acoperim valoarea terenului și terenul rămâne la municipalitate. Așteptăm finalizarea acestor litigii, care ar pune Primăria într-un raport corect cu interesul public. Am făcut o acțiune în instanță pentru suspendarea procedurii de licitație până când sentințele vor fi definitive”, a spus Emil Boc, la ZIUA LIVE. 

Cartierul Tineretului era un proiect imobiliar prevăzut să se dezvolte pe un teren cu o suprafață totală de 203 hectare, situat pe Dealul Sf. Gheorghe, între Bulevardul Muncii și Fânețele Someșeni din Cluj-Napoca. Pe lângă cele aproape 6.000 de unități locative preconizate, din care 384 erau locuințe sociale care ar fi trebuit predate cu titlu gratuit către Primăria Cluj-Napoca, în cadrul proiectului ar fi urmat să fie făcute și alte investiții, precum creșă, grădinițe, școală generala și liceu, centre medicale, spital, patru lăcașe de cult, servicii urbane și administrative: primărie, poliție, oficiu poștal, bancă, centru comunitar, pompieri, magazine, galerii, centre comerciale, dar și un hypermarket. Valoarea estimată a investiției depășea 510 milioane de euro.

Ceremonia de punere a pietrei de temelie a Cartierului Tineretului a avut loc în 30 mai 2008, în prezența primarului Emil Boc și a omului de afaceri Paszkany Arpad. 

Comenteaza