Video Ce spune primarul Pivariu despre cel mai mare parc comercial din Transilvania: „Este o direcție pe care Floreștiul merge”

Ce spune primarul Pivariu despre cel mai mare parc comercial din Transilvania: „Este o direcție pe care Floreștiul merge”

URBANO GROUP a obținut autorizațiile de construcție necesare pentru demararea lucrărilor la Parcul Comercial URBANO SHOPPING & LIVING din Florești, care va găzdui galerii comerciale, magazinele Hornbach și Selgros, dar și un concept inedit de fast-food hub de tip drive-thru. Investiția este estimată la 100 de milioane de euro.

Bogdan Pivariu, edilul celei mai mari comune din țară, a vorbit, la ZIUA LIVE, despre importanța și impactul asupra comunității a viitorului parc comercial.

Această investiție înseamnă foarte mult pentru Florești și zona metropolitană. Este nevoie de astfel de investiții, fiind rezultatul unei munci susținute din partea autorităților locale și a politicilor publice pe care le-am implementat de câțiva ani. Este o direcție pe care Floreștiul merge astăzi și, încă o dată, ne consolidăm rolul nostru de jucător important în dezvoltarea zonei metropolitane.

Mă bucur că cel mai mare parc comcercial din Transilvania se edifică la Florești. Asta înseamnă locuri de muncă invers față de unda de trafic existentă dimineața, respectiv înspre municipiul Cluj-Napoca. Asta ne dorim, să avem infrastructură, servicii sociale și servicii publice la noi acasă. De câțiva ani suntem pe acest drum.

Vor fi create aproximativ 500 de locuri noi de muncă. De asemenea, se lucrează și la infrastructură, pentru a avea un acces corect acolo. Pe lângă aceste locuri de muncă, apar și noi oportunități de a merge la cumpărături în altă parte a Floreștiului. Dezvoltatorii își propun ca prima parte să fie dată în folosință la începutul anului viitor”, a declarat, la ZIUA LIVE, Bogdan Pivariu.

Detaliile uriașei investiții

URBANO SHOPPING & LIVING este dezvoltat pe un teren de 25 de hectare situat pe teritoriul comunei Florești, în inima Zonei Metropolitane Cluj. La finalul prime etape a proiectului, URBANO GROUP și partenerii săi vor livra pe piață 45.000 mp de spații comerciale și de servicii dezvoltate pe 155.000 mp, din totalul de 245.000 mp disponibili.

Prima etapă a proiectului URBANO SHOPPING & LIVING (2025 - 2026) va integra peste 30 de retaileri într-un mix optim format dintr-o galerie comercială multi-brand (14.900 mp GLA), un retailer de bricolaj - Hornbach, un hipermarket cash&carry - Selgros, un supermarket și un fast-food hub de tip drive-thru care va reuni cele mai importante nume din domeniu într-un concept inedit pentru regiunea Transilvaniei.

A doua fază a proiectului (2026 - 2028) va aduce un concept unic pentru piața din România: un mix atractiv de retail, servicii comunitare și centru de divertisment pentru familie, care va oferi diverse experiențe culturale, de edutainment și agrement, o zonă de sport interioară și în aer liber, servicii de ospitalitate și evenimente, dar și alte funcțiuni orientate către comunitate.

Comenteaza