Ce străzi intră în reparaţii la Cluj

Ce străzi intră în reparaţii la Cluj
Podurile de pe traseul liniei de tramvai vor intra în reparaţii în oraş din această primăvară.
Contractul cu ARL-Strabag a fost deja semnat de conducerea municipalităţii clujene.

Pentru străzile de pe traseul liniei de tramvai plus Calea Baciului se aşteaptă trecerea periodei de contestaţii şi, dacă nu vor fi probleme, vineri se va semna şi contractul cu asocierea Diferit-Kiat. În primăvară este programată şi instalarea acestui şantier de refacere a trotuarelor şi a părţii carosabile. Administraţia vrea să înceapă şi lucrările de reabilitare a podului Traian, iar la următoarea şedinţă a Consiliului Local, edilul de Cluj intenţionează să supusă atenţiei plenului studiul de fezabilitate pentru respectiva investiţie.

Edilul Emil Boc a ţinut să precizeze, ieri, că din primăvară, Clujul va fi un mare şantier care va aduce restricţii de circulaţie - pentru traficul auto, traficul cu mijloace de transport în comun sau chiar pentru cel pietonal.

Se vor repara cele patru poduri de pe traseul liniei de tramvai. Contracult atribuit către ARL Cluj (Strabag), pentru 6,2 milioane de lei şi un termen de execuţie de şase luni a fost semnat şi vizează reabilitarea a patru poduri de pe traseul tramvaiului (peste Valea Chintăului, Nadăş, Canalul Morii şi Podul Horea).

Acestea se vor repara cu bani europeni în cadrul proiectului de modernizare a tramei stradale de acces la zona industrială. Celălalt contract în cadrul aceluiaşi proiect de refacere a trotuarelor şi a părţii carosabile de pe străzile tranzitate de tramvai, plus câteva alte artere (Primăverii, Plopilor, Splaiul Independenţei, Emil Isac, G. Bariţiu, Horea, I. L. Caragiale, Căii Ferate, Decebal, Oaşului, Decebal, Oaşului, Bd. Muncii, Cpt. Grigore Ignat, Regele Ferdinand şi Calea Baciului) a fost atribuit către Diferit-Kiat pentru peste 53 de milioane de lei. Perioada de contestaţii expiră vineri, termen la care, dacă nu vor fi probleme, se va semna contractul. Şi aceste lucrări sunt prevăzute să înceapă în această primăvară. Termenul de finalizare a contractului cu Diferit este de 18 luni.

Primăria mai vrea să repare pasarele de peste Someş din cartierul Grigorescu, dar şi podul Traian din centrul oraşului care, pe o porţiune, s-a surpat anul trecut. Pentru pasarelă s-a semnat contractul de proiectare de peste 14.900 de lei cu Drumex şi estimarea pentru lucrare este de 400.000 de euro, preţ care, potrivi edilului va scădea cu siguranţă în urma licitaţiei de execuţie. Pentru podul Traian, studiul de fezabilitate urmează să fie supus atenţiei Consiliului Local cel mai probabil la şedinţa de săptămâna următoare. După această fază urmează licitaţie pentru execuţie.

Restricţiile de circulaţie vor fi anunţare în momentul în care va demara efectiv, în teren, şantierele pentru fiecare din lucrările amintite. Edilul de Cluj, Emil Boc, a recunoscut că traficul din oraş va fi afectat de noile şantiere, însă că este "spre binele clujenilor".

 

 

Comenteaza