Centura de sud a Floreştiului devine realitate în 2014

Centura de sud a Floreştiului devine realitate în 2014
Centura Floreştiului va fi proiectată pe banii primăriei, urmând ca pentru execuţia lucrărilor să se apleze la un ajutor financiar guvernamental. Primarul promite că va face şi un împrumut bancar, dacă va fi cazul, pentru ca lucrările să înceapă în cel mai scurt timp.

Primăria Floreşti promitea încă de la începutul anului trecut că va începe lucrările la şoseaua care va oferi o legătură alternativă cu municipiul Cluj Napoca. Din lipsă de fonduri, s-a parcurs doar etapa ce ţinea de elaborarea studiului de fezabilitate. Primarul Horia Şulea spune că administraţia locală va finanţa şi proiectarea urmând ca banii pentru execuţia lucrărilor să vină, anul acesta, de la bugetul naţional. Dacă va mai fi nevoie, se va apela şi la un împrumut bancar. Costurile pentru acest drum sunt evaluate la circa 5 milioane de euro.

Se estimează că numărul populaţiei în comuna Floreşti ar fi ajuns la 30.000, de la peste 22.000 cât arata ultimul recensământ. Primăria Floreşti a reuşit să convingă conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale de importanţa drumului naţional care asigură unica legătura cu municipiul Cluj-Napoca şi care este, totodată, şi o axă importantă de tranzit către vest. Aşa se face că primarul Horia Şulea mizează pe un sprijin financiar conistent de la centru pentru realizarea centurii ocolitoare de 4,3 kilometri, care va lega comuna Floreşti de municipiu, prin spatele Polus şi Metro.

Studiul de fezabilitate a fost transmis la minister, iar banii ar urma să vină după aprobarea bugetului din acest an. Costurile lucărilor sunt estimate la circa 5 milioane de euro. „Noi am finanţat studiul de fezabilitate şi vom realiza şi Proiectul Tehnic din bugetul propriu al comunei. Rămâne să vedem ce bani obţinem de la centru, iar dacă va fi nevoie vom face şi un împrumut bancar, pentru că ne dorim ca lucrările să înceapă cât mai curând", a subliniat Şulea.

Proiectul acestei centuri este prevăzut cu câte o bandă de mers pe sens. Traseul de 4,3 kilometri, cu tot cu cele două bretele de legătură, vizează zona din spatele Polus şi Metro. Concret, centura va începe de pe strada Cetăţii, va continua prin zona din spatele Metro şi Polus, urmând să intre în municipiu prin zona depoului de tramvaie din Mănăştur, cu legătură spre drumul Sf. Ion. Vor exista şapte puncte de legătură cu DN1. În comuna Floreşti s-au făcut deja pregătirile pentru dezvoltarea acestei noi artere. „Străzile noastre care se vor intersecta cu acest traseu au fost deja modernizare, fie din fonduri europene, fie din resurse proprii. Nu sunt vizate decât vreo-două trei exproprieri, prin urmare, costurile pentru acest nou drum nu vor fi foarte mari", a explicat primarul.

În Floreşti a fost dar în folosinţă şi drumul de exploataţie agricolă din zona de nord, care leagă Floreştiul de municipiu Cluj-Napoca prin strada Donath. Acest drum a fost reabilitat din fonduri europene iar lucrările ar urma să se finalizeze în aprilie 2014.

Etichete
Comenteaza