Centura metropolitană, pe masa CNAIR
- Scris de Ziua de Cluj
- 12 Aug 2022, 11:23
- Administraţie
- Ascultă știrea
Proiectul centurii metropolitane din Cluj-Napoca a ajuns deja în comisia tehnică a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). După aprobarea indicatorilor tehnico-economici va ajunge pe masa Guvernului.
„Astăzi a intrat în comisia tehnică de la CNAIR proeictul centurii metropolitane, pentru avizare. Este unul din pașii intermediari care trebuie parcurși înainte de aprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici. Vestea bună este că am făcut deja următorul pas, deși abia la sfârșitul săptămânii trecute am reușit să votăm în consiliile locale studiul de fezabilitate și deja el intră în următoarea etapă. Ne mobilizăm și ne mișcăm repede cu acest proiect, extrem de important pentru zona metropolitană a Clujului”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea, la ZIUA LIVE.
Proiectul prevede construirea de drumuri noi cu cel puțin 4 benzi sau lărgirea drumului existent. Prima etapă cuprinde 65 km de centură și de drumuri de legătură, dintre care TR35 are 41 km, iar a doua, drumuri de legătură de 30 km, dintre care Apahida - 2,2 km, Florești - 7 km și Cluj-Napoca – 21 km.
Centura metropolitană va începe din Gilău, de la nodul Autostrăzii Transilvania, traversând zona de nord a comunelor Floreşti şi Gilău şi municipiul Cluj-Napoca, până la Apahida, unde va face joncţiunea cu Centura Vâlcele - Apahida. O bună parte a investiției va fi asigurată din fonduri europene.