Cheful pensionarilor: PDL a redus preţul meniului, dar a suplimentat numărul participanţilor
- Scris de Luminita Silea
- 28 Sep 2012, 23:56
- Administraţie
- Ascultă știrea
pentru pensionari în 1 octombrie, de Ziua Internaţională a Vârstnicului. Care vor fi meniurile şi pe ce se vor da banii publici sunt chestiuni la care primăria a refuzat să răspundă.
În formulă completă de 14, grupul PDL-UDMR a preluat controlul şedinţei de îndată şi a alocat banii pentru cheful pensionarilor. Aceasta fără a da nicio explicaţiei asupra criteriilor de secţie a hotelului unde se va organiza evenimentul sau asupra meniurilor, chiar dacă opoziţia din USL a cerut lămuriri. Preşedintele de şedinţă, Radu Moisin, a forţat chiar votarea proiectului, fără să mai permită luări de cuvânt. Petrecerea va avea loc înaintea alegerilor generale.
După ce la şedinţa ordinară a Consiliului Local de joi opoziţia a sabotat proiectul puterii din Consiliul Local pentru stoparea alocărilor de fonduri publice în scopuri electorale, consilierii locali s-au întrunit din nou vineri, într-o şedinţă de îndată convocată de primar. De această dată, PDL a fost prezent la masa de şedinţe cu toţi consilierii (a participat şi cel care a absentat la şedinţa ordinară, Florin Gliga - n. red.) şi a făcut cărţile. Cu toate că la şedinţa ordinară consilierul Adrian Popa a propus amânarea proiectului pentru a se obţine lămuriri cu privire la costurile meniului pe persoană, cifrate la 80 de lei, acestea nu au mai apărut în noul proiect de hotărâre discutat vineri de consilierii locali. Prin acesta s-a propus alocarea sumei de 119.000 de lei pentru ospătarea pensionarilor clujeni conform unui deviz estimativ: "meniu pentru 1,700 de persoane x 70 lei/persoană".
Prin noul proiect a fost redus costul meniului şi a fost suplimentat numărul de participanţi de la 1.500 la 1.700 de persoane. "Aţi promis o analiză a costului pe meniu, însă aceasta nu apare în faţa noastră", a atras atenţia consilierul USL Ovidiu Chifor. "Vrem să ştim cum s-a selectat furnizorul pentru aceste servicii de acordare a unei mese pensionarilor. Vorbim de o sumă pentru care există restricţii de cheltuire prin încredinţare directă", a subliniat consilierul USL Doru Stoica. "Asistăm la un circ. De fapt ne spuneţi că sunteţi cea mai transparentă administraţie publică din ţară, dar nu vreţi să răspundeţi cui daţi um miliard de lei vechi şi de ce. Probabil membrilor PDL", a atras atenţia consilierul USL Gabriel Oniga.
Primarul Emil Boc a explicat că proiectul este acelaşi ca şi ieri, că pensionarii care vor beneficia de masa oferită de primărie sunt selectaţi pentru că au cele mai mici venituri şi că Direcţia de Asistenţă Socială respectă toate normele legale. "Suma de 70 de lei per meniu a rezultat din micşorarea tarifului de 80 de lei per meniu", a ţinut să le explice colegilor din opoziţia consilierul Adrian Popa.
În replică, reprezentanţii USL au condamnat faptul că PDL refuză să aducă argumente şi s-au arătat nemulţumiţi de ce refuză ca manifestarea pensionarilor să fie asigurată de Cantina Primăriei, la jumătate de preţ per meniu.
Preşedintele de şedinţă, Radu Moisin, a limitat luările de cuvânt şi discuţiile şi a forţat votul pe proiect. Grupul PDL-UDMR care deţine 14 voturi în Consiliul Local (majoritate) a votat pentru, iar şedinţa s-a încheiat fără niciun comentariu. Banii s-au dat pentru cinstirea pensionarilor din Cluj, în semn de respect pentru că toată lumea va ajunge la vârsta respectivă, a motivat, după şedinţă, Moisin. Care vor fi meniurile şi pe ce se vor da banii publici sunt chestiuni la care primăria a refuzat să răspundă.