Chirii de şase ori mai mari pentru locatarii blocurilor ANL

Chirii de şase ori mai mari pentru locatarii blocurilor ANL
Chiriaşii blocului ANL de pe Calea Floreşti sunt nemulţumiţi că din această lună vor trebui să plătească o chirie de şase ori mai mare, ca urmare a unei hotărâri a Consiliului Local.


Clujenii care locuiesc în blocurile ANL de pe Calea Floreşti şi care au împlinit vârsta de 35 de ani vor plăti începând din această lună chirii de aproape şase ori mai mari decât până acum. Decizia a fost luată luna trecută în cadrul şedinţei Consiliului Local şi a stârnit un val de nemulţumiri în rândul chiriaşilor, care vor plăti o chirie de aproape 600 de lei, faţă de 97 de lei, cât era în trecut.

"Din 18 aprilie ne-au mărit chiria de la 97 de lei la 600 de lei. Nu avem posibilitatea să cumpărăm aceste locuinţe. Cei de la primărie ne-au spus că nu putem cumpăra locuinţele, deşi există o ordonanţă de urgenţă a guvernului din 2010 prin care chiriaşii ANL pot cumpăra aceste locuinţe. Noi am depus o cerere de cumpărare a locuinţei în urmă cu doi ani şi jumătate", a declarat clujeanca Ana Nicoară, asistentă medicală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj. Conform acesteia, în data de 18 aprilie i-a expirat contractul pe cinci ani pe care l-a încheiat cu Primăria Cluj-Napoca pentru apartamentul cu două camere în care locuieşte pe Calea Floreşti nr. 58B. "În contractul încheiat pe cinci ani aveam o chirie de 97 de lei. După expirarea contractului şi împlinirea vârstei de 35 de ani, în baza unei formule de calcul ni s-a mărit chiria la 600 de lei, care este o sumă mare", a adăugat femeia. În aceeaşi situaţie sunt mai multe persoane care locuiesc în blocurile ANL din Cluj-Napoca. "S-a mărit chiria la 600 de lei. E groaznic acest lucru mai ales când ai un salariu de 930 de lei, un copil care încă nu a împlinit opt ani şi când eşti divorţată", a povestit nemulţumită şi sora Monicăi Baba, o altă locatară a blocului de pe Calea Floreşti nr. 58B.

Printre nemulţumiţi se află şi profesoara Mihaela Turcu. "Totul a început de la mărirea chiriei pentru cei care au trecut de vârsta de 35 de ani. Primăria nu a făcut nici un demers ca să ne vândă aceste locuinţe. Cei de la primărie susţin că blocul este intabulat, dar la cadastru apare altceva", a declarat Turcu, care a prezentat reporterilor ZIUA de CLUJ o "foaie de avere" din anul 2008 de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI), unde la numărul cadastral dat terenului pe care se află construite cele două blocuri apar "alei, spaţii verzi - 17.850 mp". "Clujul este printre puţinele localităţi unde nu s-au făcut demersuri pentru vânzarea locuinţelor ANL. Cei de la primărie puteau să facă toate demersurile pentru vânzarea locuinţelor. Acum, la un salariu de 900 de lei plătesc 600 de lei chirie. În şedinţa Consiliul Local din 10 aprilie cei de la primărie şi-au luat angajamentul ca în şase luni să se facă apartamentarea. Am fost minţiţi pentru că documentele de la cadastru arată altceva ", a precizat Mihaela Turcu.

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca susţin că în prezent fac demersurile pentru a se putea scoate la vânzare apartamentele. " Ca să se poată cumpăra locuinţele trebuie să se stabilească nişte criterii. Fiecare consiliu local trebuie să facă o expertiză în care să se hotărască valoarea ca să se vândă. La Cluj încă nu s-a ajuns în această fază. Ele sunt intabulate ca un imobil şi trebuie apartamentate, iar acest lucru mai durează", a declarat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

 

 

Etichete
Comenteaza