Cine “a ochit” sala de sport din centrul Clujului

Cine “a ochit” sala de sport din centrul Clujului
Două societăţi sunt interesate să construiască noua sală de sport care va deservi liceele din zona centrală a municipiului.

Este vorba despre Construdava, care a construit parkingul Băişoara şi locuinţele sociale de pe Taberei şi Cojocnei în baza unor contracte încheiate cu primăria, dar şi Conimet Impex. Ambele firme au depus oferte la licitaţia de ieri, pentru proiectare şi execuţie sală de sport la Colegiul Naţional "George Coşbuc".

O sală de sport şi de gimnastică, dotată cu vestiare, grupuri sanitare, cabinet pentru profesori şi spaţii de depozitare pentru echipamente sportive, va fi amenajată în centrul oraşului, în incinta Colegiului Naţional "George Coşbuc" de pe strada Avram Iancu. Investiţia a fost estimată la peste 2,3 milioane de lei, din care construcţiile şi montajul presupun peste 1,8 milioane de lei. La licitaţia care a avut loc ieri, primăria a primit două oferte de la societăţile Conimet Impex şi Construdava, ambele deţinând şi alte contracte cu municipalitatea clujeană. Preţul cel mai mic l-a oferit Construdava, care s-a angajat să proiecteze şi să execute sala într-un an şi la un preţ de 1,7 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA). Acelaşi termen de execuţie l-a propus şi societatea Conimet Impex, însă la preţul de peste 1,9 milioane de lei, fără TVA. Comisia de licitaţia va analiza documentele de licitaţie, urmând să ia o decizie în perioada următoare.

Primăria a rezervat deja în bugetul de anul acesta 2 milioane de lei pentru o nouă sală de sport la Liceul "George Coşbuc". Respectiva sală urma să fie realizată cu bani de la Compania de Investiţii încă din 2005, însă programul derulat de instituţie a fost între timp stopat. Anul acesta, municipalitatea şi-a asumat ca prioritară investiţia privind construirea sălii.

 

 

Comenteaza