CJ a demarat procedurile pentru preluarea terenului Spitalului Regional de Urgență

CJ a demarat procedurile pentru preluarea terenului Spitalului Regional de Urgență
Reprezentanţii Consiliului Judeţean au anunţat astăzi că au demarat procedurile privind preluarea de la Ministerul Apărării Naționale a restului de teren alocat pentru construirea Spitalului Regional de Urgență. Este vorba de o suprafață de 8.4 ha care vine în completarea celor 6 ha deja preluate de administrația județeană.

"Au avut loc discuții cu conducerea Corpului 4 Armată Teritorial și am căzut de acord asupra limitelor de teren pe care le vom prelua pentru construirea viitorului Spital Regional de Urgență. Colegii mei din aparatul propriu al instituției au obținut și înscrisurile de carte funciară care atestă drepturile de proprietate asupra acestui teren, pentru a fi siguri că nu vom avea probleme, că nu există nici un litigiu care să aibă drept obiect suprafețele aflate în discuție. În acest moment există o problemă, respectiv o proprietate a Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică), dar am avut deja discuții și cu reprezentanții acestei instituții care sunt dispuși să accepte un schimb de teren. Zilele următoare se va întocmi protocolul propriu zis, care va fi semnat de toate instituțiile implicate în acest schimb de terenuri, ultimii care vor parafa acest protocol fiind ministrul apărării și președintele Consiliului Județean Cluj. Anul viitor vom actualiza studiul de fezabilitate necesar, iar apoi vom demara procedurile de licitare a lucrărilor de construire, astfel încât la sfârșitul acestui prim mandat să finalizăm o investiție așteptată nu doar de clujeni, ci de întreaga regiune", a precizat Horea Uioreanu, președintele Consiliului Județean Cluj.

Proiectul privind construirea unui spital regional de urgență la Cluj datează din anul 2007, primul amplasament vizat fiind în comuna Apahida. Acest proiect fusese aprobat de Ministerul Sănătății și prins în planul de investiții al acestei instituții. După iunie 2008 locația a fost schimbată, ceea ce a determinat întârzierea cu mai bine de patru ani a acestei investiții.

Proiectul este evaluat la peste 130 de milioane de euro. Studiul de fezabilitate elaborat imiţial de Ministerul Sănătăţii necesită a fi reactualizat, ceea ce înseamnă că şi costurile estimative pentru acest obiectiv vor fi altele.

Ministerul Apărării Naţionale a notificat Consiliul Judeţean Cluj cu privire la faptul că depozitul de muniţie a fost mutat de pe amplasamentul din Floreşti, astfel că există undă verde la semnarea procesul verbal de preluare a celor 8 ha de teren, încă din 1 noiembrie.

Comenteaza