CJ Cluj a demarat procesul de dotare cu echipamente a CMID

CJ Cluj a demarat procesul de dotare cu echipamente a CMID
Consiliul Judeţean Cluj a publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) anunţul de participare privind atribuirea contractului de furnizare de echipamente pentru colectarea deşeurilor, parte integrantă a Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID).

În baza contractului ce urmează a fi încheiat şi a cărui valoare totală este de 1.386.175 lei (fără TVA), agentul economic câştigător va trebui să furnizeze, în termen de maxim şase luni de la data atribuirii contractului, un număr de 46 de containere metalice pentru deşeuri voluminoase cu capacitatea de 15 mc, respectiv 17 containere metalice, pentru deşeuri periculoase de 6 mc.

„Mă bucură faptul că, după ce în cursul lunii trecute am întreprins demersurile necesare pentru continuarea şi finalizarea lucrărilor de execuţie a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID), am demarat acum şi procesul de dotare cu echipamente a celor trei staţii de transfer, respectiv a Centrului de Deşeuri, marcând astfel o serie de paşi concreţi în direcţia finalizării acestui proiect atât de important pentru întreg judeţul Cluj", a declarat preşedintele CJ Cluj, Marius Mînzat.

Pentru adjudecarea acestui contract, forul administrativ judeţean va organiza o licitaţie electronică, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut.

Termenul limită de depunere a ofertelor este 6 aprilie la ora 09:00, urmând ca deschiderea ofertelor să aibă loc două ore mai târziu, la ora 11:00. 

Proiectul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) a fost demarat în 2010, în timpul mandatului de preşedinte al CJ al lui Alin Tişe, însă de-a lungul timpului s-a lovit de nenumărate obstacole, legate mai ales de construirea celui mai important obiectiv, Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de pe teritoriul comunei Feleacu.

Comenteaza