CJ Cluj: Cum se circulă pe drumurile judeţene

CJ Cluj: Cum se circulă pe drumurile judeţene
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a dat publicităţii informaţii despre cum s-a intervenit în ultimele 24 de ore şi cum se circulă pe drumurile judeţene.

 

În cursul dimineţii zilei de luni, 9 ianuarie 2017, la nivelul judeţului Cluj nu se înregistrează drumuri judeţene închise sau blocate, circulaţia desfăşurându-se normal, în condiţii de iarnă, informează CJ Cluj.

În vederea asigurării unor condiţii normale de circulaţie, în ultimele 24 ore s-a acţionat pe un număr de 58 de sectoare de drumuri judeţene, cu 30 de utilaje.

În total, a fost împrăştiată o cantitate de nu mai puţin de 480 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.

Lucrările de deszăpezire sunt executate de SC Diferit SRL (pe Lotul 1 - zona Huedin-Gilău) şi Asocierea Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA şi Napoca Construcţii SA (pentru Lotul 2 - zona Turda şi Lotul 3 - zona Gherla-Dej).

 

 

Comenteaza