Foto Clădirea Școlii Gimnaziale Iuliu Hațieganu se extinde

La începutul acestei luni, demarat execuția lucrărilor pentru „Extindere corp de clădire existent Școala Gimnazială Iuliu Hațieganu”, str. Grigore Alexandrescu nr.16. Valoarea contractului este de 7.145.607 lei fără TVA, iar durata de execuție este de 18 luni.

Soluția arhitecturală propune realizarea unui nou corp de clădire cu regim de înălțime. Stehnic+P+3E+Eretras+Etehnic, cu o suprafață construită de 1.264,96 mp, alipit imobilului existent cu următoarele caracteristici:

-15 săli de clasă având capacitatea maximă de 448 elevi configurate astfel:
-10 săli a câte 30 elevi
-2 săli a câte 32 elevi
-3 săli a câte 28 elevi
- spații de birouri pentru cadre didactice având o suprafață însumată de 82,17 mp;
- un depozit dotat cu rafturi și frigidere corn și lapte deservit de un acces direct din exterior, conform legislației în vigoare;
- o biblioteca dotată cu sală lectură;
- o sală multifuncțională dotată cu gradene retractabile și spații de depozitare mobilier;
- arhivă dotată cu rafturi mobile;
- grupuri sanitare pe sexe pentru elevi;
- un grup sanitar pentru persoane dizabilități.

Accesul persoanelor cu dizabilități la toate nivelurile clădirii se va realiza prin intermediul unui ascensor.
Construcția existentă va fi reabilitată din punct de vedere a sistemului termoizolant, prin anveloparea cu plăci rigide de vată minerală bazaltică din două straturi cu densitate mărită hidrorofobizată în masă. Sistemul termoizolant va fi închis la exterior cu un sistem de fațadă clasică și fațadă ventilată, conform planșelor speciale de arhitectură.

Anvelopa construcției propuse va fi realizată în sistem de fațadă ventilată închisă la exterior cu plăci de fibrociment realizate dintr-un amestec de calcar și argilă, nisip, apă și fibre organice netoxice, complet reciclabile, vopsite în masă culoare gri antracit texturat, grosime 8 mm și placaj HPL laminat, nuanță stejar auriu, grosime 8 mm fixat pe montanți metalici. Tâmplaria exterioară la extindere va fi cu ramă PVC (5 camere) de culoare gri închis RAL0911 și cu geam triplu de sticlă. Scara va fi închisă la exterior de un perete cortină semistructural dotat cu ochiuri mobile pentru realizarea ventilației naturale organizate a scării pe toată înălțimea sa.

Comenteaza