Cluj-Capitală Culturală Europeană, fără Avram Iancu. În forma actuală

Cluj-Capitală Culturală Europeană, fără Avram Iancu. În forma actuală
"Suntem orașul cu cele mai proaste statui din Europa", decretează specialiștii de la Universitatea de Artă și Design (UAD) Cluj. Ca să fim Capitală Culturală Europeană, este mai întâi nevoie să lucrăm la partea estetică a orașului. "Aproape nu ai cu ce te poza în oraș", adaugă specialiștii.

Un prim demers susținut de artiștii clujeni în parteneriat cu Consiliul Civic Local (CCL) este înlocuirea statuii lui Avram Iancu, din piața cu același nume, cu o alta nouă, realizată de un artist contemporan, care să îl reproducă pe Crăișorul Munților. Un memoriu privind organizarea unui concurs național va ajunge în scurt timp pe masa edilului Emil Boc. Arhitectul șef al municipiului, Ligia Subțirică, spune că Avram Iancu trebuie înlocuit, însă că este nevoie de un lobby puternic pentru că nimeni nu își va asuma îndepărtarea statuii pe considerente etnice.

Statuia lui Avram Iancu, din centrul orașului, a fost realizată în 1993 de către sculptorul Ilie Berindei, la inițiativa fostului primar, Gheorghe Funar. De la amplasarea sa în piața din fața Catedralei Mitropolitane, obiectivul a fost criticat de specialiști și clasificat ca o monstruozitate care nu are nicio legătură cu personajul istoric și îl înfățișează într-o altă ipostază - fără spirit revoluționar, cu sabie și mantie - dar nici cu estetica urbană.

Specialiști din UAD spun că orașul are cele mai proaste statui din Europa și că perspectiva anului 2021, când orașul dorește să fie Capitală Culturală Europeană, ar trebui să pună în mișcare factorii locali ca să corecteze din neajunsuri. O primă propunere vizează înlocuirea statuii lui Avram Iancu cu o nouă lucrare, realizată de un artist contemporan, selectat în urma unui concurs național. Demersul este susținut și de CCL care a organizat, joi, o discuție pe tema statuilor orașului. Președintele Consiliului Academic al UAD și Alexandru Păsat, de la secția de sculptură a universității, au menționat că susțin organizarea unui concurs care să aducă în centrul orașului o statuie contemporană care să-l înfățișeze pe Crăișorul Munților. Șeful CCL, Iosif Pop, a declarat că organizația va depune la primărie un memoriu pentru corectarea neajunsurilor la capitolul monumente și statui, primul pas propus vizând înlocuirea statuii lui Avram Iancu.

"La vremea respectivă am avut un concurs, dar n-a fost de unde să se aleagă altă idee decât cea a lui Berindei. Eu nu susțin să demolăm statuile pentru că asta facem de 25 de ani în România, demolăm, ci să corectăm situația. Să facem o nouă statuie și apoi să o dăm pe aceasta a lui Avram Iancu jos. Cu celelalte, la fel. Îl avem pe Blaga la Teatrul Național, îl avem și pe Eminescu. Când punem flori la Eminescu, îi întoarcem spatele lui Blaga. Este neplăcut. Blaga ar trebui să se întoarcă în Piața Lucian Blaga. Despre celelalte monumente de la Cetățuie, Expo Transilvania n-am ce discuta pentru că sunt sub orice critică", a menționat arhitectul Ionel Vitoc.

Subțirică a susținut că statuia lui Avram Iancu ar trebui să fie înlocuită cu altă reprezentare a personajului istoric, o lucrare care să aibă rol estetic și educativ și să incite și generația tânără. "Eu nu pot decât să transmit domnului primar propunerile. Decizia aparține factorului politic", a spus arhitectul șef. Subțirică a menționat că fără un lobby consistent nu poate fi luată în calcul înlocuirea statuii, mai ales din cauza implicațiilor etnice pe care un demers de această natură le-ar isca.

Comenteaza