Clujeanul Mircea Abrudean: „Secretariatul General al Guvernului sprijină procesul de digitalizare a administrației publice”
- Scris de Anca Colibasanu
- 11 Sep 2024, 17:55
- Administraţie
- Ascultă știrea
Guvernul a semnat, miercuri, un contract pentru componenta de Cloud Dedicat în valoare de aproximativ 100 milioane de euro.
Achilleas Kanaris, CEO Vodafone Romania și Dragoș-Cristian Vlad, președintele Autoritatea pentru Digitalizarea României, au semnat astăzi, la Palatul Victoria, în prezența prim-ministrului României, Marcel Ciolacu, contractul pentru componenta de Cloud Dedicat a Cloud-ului Privat Guvernamental, proiect care face parte din investiția „Implementarea infrastructurii de Cloud Guvernamental” din cadrul Componentei 7 din PNRR.
Clujeanul Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului, a fost prezent la eveniment, alături de alți oficiali ai statului. "Secretariatul General al Guvernului, prin Comitetul pentru e-guvernare și reducerea birocrației, sprijină procesul de digitalizare și debirocratizare a administrației publice și face eforturi continue de la centrul Guvernului, de a coordona și monitoriza procedurile și etapele care se desfășoară la nivelul instituțiilor statului pentru a migra digital servicii publice și a le face accesibile cetățenilor și mediului privat”, a spus Mircea Abrudean.