Clujul a devenit centru de recrutare pentru însoțitori de zbor
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 19 Ian 2014, 19:53
- Administraţie
- Ascultă știrea
Clujul a fost, pentru a doua oare, gazda unei sesiuni de recrutare pentru însoțitori de zbor. Din 81 de candidate, firma arabă FlyNas a selectat, de data aceasta, 22 de stewardese. Evenimentul a fost programat de firma clujeană RSC Consulting, principalul colaborator pe România al companiei Meccti, cea care furnizează personal pentru companiile aeriene arabe. La sesiunea de recrutare a fost prezentă și Eman Yusuf, managerul de resurse umane al companiei FlyNas. Aceasta a precizat că româncele sunt căutate de companiile arabe pentru că sunt educate, vorbesc foarte bine limba engleză, sunt deosebit de frumoase și sunt deschise față de cultura orientală.
Pentru că FlyNas se află în plină dezvoltare, cele 22 de românce care au fost selectate, sâmbătă, la Cluj pentru a lucra ca stewardese, vor ajunge în Arabia Saudită în aproximativ o lună. Fiecare dintre fete va beneficia de un pachet salarial atractiv, având posibilitatea de a lucra și de a avansa într-o meserie care în prezent este la mare căutare peste tot în lume. „Fetele vor avea un salariu de 2000 de dolari, pentru început, în afara bonusurilor pe care le oferă compania FlyNas și în afara beneficiilor pe care implicit le prevede această profesie. Desigur că am primit mii de cv-uri din partea unor tinere interesate din toată țara, însă, trebuia să le selectăm pe cele mai bune. Limba engleză a fost principalul criteriu care le-a departajat, într-o primă fază. Pentru sesiunea de sâmbătă, din 81 de candidate au fost selectate, oficial, 22 de tinere care vor fi angajate de firma FlyNas", a explicat directorul RSC Consulting, Steluța Racolța. Aceasta se află deja la cea o a doua sesiune de recrutare pentru compania Arabă. "Anul trecut, am avut 175 de candidate și au fost angajate 26. Sunt convinsă că vom mai avea și alte sesiuni pentru că FlyNas se află în plină dezvoltare și mai sunt și alte companii aeriene arabe interesate să angajaze români", a spus Racolța. La sesiunea de sâmbătăt a fost prezentă și Eman Yusuf, managerul FlyNas pe resurse umane. Aceasta a venit însoțită de o tânără stewardesă a companiei FlyNas care a fost recrutată anul trecut, tot la Cluj. Eman Yusuf a explicat că FlyNas organizează aceste sesiuni de recrutare pentru că vrea să se extindă pe plan global: „Avem nevoie să mărim numărul însoțitoarelor de zbor și să îmbunătățim calitatea serviciilor oferite cliențiilor. Optăm pentru tinerele din România pentru că sunt educate, frumoase, devotate muncii, cu o atitudine proactivă, capabile să se adapteze cerințelor din orientul mijlociu, și cu o inimă larg deschisă culturii orientului mijlociu". Yusuf a mai explicat că primele românce angajate de Flynas au dat dovadă de devotament și bună educație, trecând etapa trainingului cu bine și lasând o impresie plăcuta companiei de aviație. FlyNas se află la a doua colaborare cu firma clujeană RSC Consulting. „Au câștigat încrederea celor din Orientul Mijlociu. După prescreening, Rsc a furnizat un shortlist care a fost în concordanță cu criteriile cerute de Flynas, oferindu-ne canditatele potrivite pentru postul de însoțitor de zbor", a menționat Yusuf.