Foto Clujul, oraș verde. Primăria a plantat 900 de arbori în mai multe zone
- Scris de Ziua de Cluj
- 26 Apr 2020, 09:00
- Administraţie
- Ascultă știrea
Primarul Emil Boc a anunțat că plantările din sezonul toamnă-primăvară se apropie de final, iar numărul arborilor din oraș a crescut cu aproximativ 900.
"Plantările de arbori din această primăvară sunt aproape finalizate la Cluj-Napoca. Alături de colegii mei, am plantat cativa arbori din totalul celor 30 de stejari aurii plantati in Parcul Central si la Baza Sportivă Gheorgheni.
Până la sfârșitul acestei luni vor mai fi plantați cel puțin 55 arbori cu balot la mai multe școli din municipiu, dar și pe diverse străzi. În total, în sezonul toamnă-primăvară, Primăria Municipiului Cluj-Napoca va fi plantat aproximativ 900 arbori cu balot la diverse obiective, școli sau parcuri - doar la școli au fost plantați peste 500 copaci", a transmis Emil Boc.
Mulți dintre arbori au fost plantați în zone în care s-au efectuat și lucrări de modernizare și reabilitare:
- 51 arbori pe strada Regele Ferdinand, cu mențiunea că până în prezent nu a existat niciun copac pe această stradă
- 48 arbori noi pe strada Molnar Piuariu prin lucrările care sunt în curs de finalizare
- 64 arbori plantați în acest sezon pe strada Bună Ziua
- 165 arbori în noul parc „Între Lacuri”
"Direcția Primăriei Municipiului Cluj-Napoca este una clară: dimensiunea verde este un factor cheie pentru calitatea vieții cetățenilor. Vom continua astfel „înverzirea” diverselor obiective din oraș și crearea de *coridoare verzi* pentru îmbunătățirea calității spațiilor publice din Cluj-Napoca, pentru ca toți clujenii să se poată bucura de frumusețea și liniștea naturii, dar mai ales de aerul curat", a mai spus primarul.