Coadă la depunerea cererilor de parcare la Primăria Cluj-Napoca. Aplicația a ''căzut''

Coadă la depunerea cererilor de parcare la Primăria Cluj-Napoca. Aplicația a ''căzut''

Peste 100 de persoane erau la coadă, marți dimineața, pentru a depune cererile de parcare la Primăria Cluj-Napoca. Se pare că aplicația nu funcționa, iar oamenii oricum nu prea au încredere în sistemul online.

Recent, viceprimarul Dan Tarcea scria pe Facebook: ''Cererile pentru parcări pot fi depuse începând cu 3 ianuarie. Recomand cetățenilor să utilizeze variantele online puse la dispoziție pentru a evita timpul de asteptare la ghiseu.
Cererile pentru alocarea unor noi abonamente de parcare pot fi depuse începând cu data de 3 ianuarie 2023, ora 08.00, online, pe site-ul Primăriei, primariaclujnapoca.ro, la secțiunea Parcări – primariaclujnapoca.ro/parcari/ sau fizic la ghișeele instituției. Abonamentele de parcare pentru riverani (cartiere) pot fi plătite online începând cu data de 3 ianuarie 2023, iar fizic la ghiseu, incepand cu data de 5 ianuarie 2023. Prelungirea și plata abonamentelor de parcare din zona centrală se poate face online chiar de astăzi, 29 decembrie''.

Iată noile tarife de parcare pentru 2023:

Pentru abonamentele parcărilor din zona centrală solicitate de:

Persoane fizice: 85 lei/an față de 81 lei/an;
Persoane juridice: 598 lei/an față de 569 lei/an.
Parcări cu abonament pentru riverani pe cartiere:

Persoane fizice: 71 lei/an față de 68 lei/an;
Persoane juridice: 252 lei/an față de 240/an.
Pentru parcări, copertine, garaje cu contracte situate în cartierele municipiului Cluj-Napoca:

Persoane fizice: 56 lei/ an față de 53 lei/an;
Persoane juridice: 224 lei/an față de 213 lei/an.
Taxe pentru ocuparea unui loc de parcare în zona centrală ZONA 1:

Abonamente pentru riverani persoane fizice: 28 lei/lună/loc față de 27 lei/lună/loc;
Taxă rezervare loc pentru instituții bancare, pentru activitatea de transport valori și pentru instituții de învățământ superior pentru activitatea de protocol: 336 lei/lună/loc față de 320 lei/lună/loc.
Taxă pentru ocuparea unui loc de parcare în zona centrală ZONA 2:

Persoane fizice: 112 lei/lună față de 107 lei/lună;
Persoane juridice: 158 lei/lună față de 15 lei/lună;
Transmisibile: 135 lei/lună față de 128 lei/lună;
Taxă pentru rezervare loc de parcare pentru persoane juridice, instituții publice, de învățământ, sanitare și de cult: 336 lei/lună față de 320 lei;

Comenteaza