Video Colegiul Pedagogic „Gheorghe Lazăr”, modernizat cu 6,1 milioane euro
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:05
- Administraţie
- Ascultă știrea
Cei peste 1.250 de elevi ai Colegiului Pedagogic „Gheorghe Lazăr” beneficiază de anul aceasta de o școală modernă, cu dotări de ultimă generație, în urma unei investiții de 6,1 milioane de euro, realizată din fonduri de la bugetul local și prin PNRR.
Proiectul a inclus modernizarea tuturor spațiilor pentru elevi și profesori - clădirea liceului, cantina, inclusiv sala de sport, respectiv patru corpuri de clădire pe o suprafață totală de peste 7500 mp - oferind elevilor și profesorilor un mediu sigur, confortabil și adaptat cerințelor actuale.
O componentă esențială este renovarea energetică a ansamblului, care permite economii la facturi și spații educaționale de calitate. Fiecare clasă este dotată cu sisteme moderne de ventilație și automatizare, inclusiv monitorizarea nivelului de dioxid de carbon, iar clădirea beneficiază de un sistem anti-radon pentru evacuarea aerului viciat.
Au fost realizate lucrări de anvelopare, recompartimentări, înlocuirea tâmplăriei cu una performantă energetic, instalare de corpuri de iluminat LED și sisteme inteligente de control al consumului.
De asemenea, au fost instalate panouri fotovoltaice, contribuind la reducerea consumului de energie și la protejarea mediului.
"Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect - echipei de constructori (Asocierea TCI Contractor General SA și SC DAS Engineering SRL), echipei școlii, managerului de proiect și colegilor din cadrul Primăriei", a declarat edilul Emil Boc.


