Comoara din adâncurile Clujului, afacere de răsunet pentru milionarii României
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 01 Mar 2022, 10:53
- Administraţie
- Ascultă știrea
Comisia Urbanistică a județului Cluj a avizat favorabil un proiect de deschidere a unei mine de sare în localitatea Nireș, comuna Mica.
Proiectul „Exploatare minieră de sare gemă din perimetrul Nireș, incintă de suprafață, introducere in intravilan” a fost pe ordinea de zi în ultima ședință a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (C.T.A.T.U) Cluj.
Investitorul este compania SALZBERGWERK RESSOURCEN UND INVESTITIONEN – S.R.L, cu sediul în București, care a concesionat depozitul de sare. Licența de concesiune a fost încheiată în 2019 de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale cu această firmă pentru perimetrul de sare gemă Nireș din județul Cluj, în suprafață de 3.245 kmp.
Durata concesiunii este de 20 de ani, cu posibilitate de prelungire pe perioade succesive de câte 5 ani. Compania a derulat lucrări de explorare geologică pe perimetru încă din 2014, până în 2017. Perimetrul Nireș se află la aproximativ 20 de km de municipiul Dej.
Cine sunt „greii” din spatele afacerii
Potrivit profit.ro, compania Salzbergwerk Ressourcen Und Investitionen a fost înființată în anul 2013 de către Bogdan Ionuț Niță, fost partener de afaceri cu Andrei Hrebenciuc, fiul omului politic Viorel Hrebenciuc, unul dintre importanții sfătuitori ai Partidului Social Democrat. Acesta este și în prezent asociat principal al firmei, cu aproape 39% din capital, precum și administrator.
Următorii doi asociați ca nivel al participațiilor sunt nume mari din business-ul românesc. Astfel, 25,5% din părțile sociale ale viitorului producător de sare sunt deținute de societatea Radu Resources SA, controlată de soții Octavian și Anca Radu, patronii grupului Radu Holding, ce include business-urile Diverta, PinkPost, Sistec, TCE Holding și Sunny Berry.
Tot 25,5% din Salzbergwerk deține și firma Winners Resources SRL din Cluj, deținută indirect de soții Horia și Simona Ciorcilă. Horia Ciorcilă este fondator al Băncii Transilvania și președinte al Consiliului de Administrație al instituției de credit.
Ce spune arhitectul șef al județului Cluj
ZIUA de CLUJ a stat de vorbă cu arthitectul șef al județului, Claudiu Salanță, pentru a afla mai multe detalii despre proiectul care ar putea avea un potențial financiar enorm.
„Ideea esențială este că s-a găsit o resursă destul de valoroasă de sare. Aceasta se pare că are o calitate mai bună decât calitatea de la mină existentă din Dej. Singurele impedimente care sunt de natură urbanistică acolo ar fi legate de transportul pe o rută alternativă, încât să nu treacă camioanele nici cu pământul, nici ulterior cu sarea, prin localități.
Adică, ar însemna să aibă o legătură direct spre gara Dej, în care să ajungă fără să afecteze locuitorii de acolo. Se va alege o soluție care evită total zonele ocolite. Proiectanților li s-a solicitat să vină cu situația juridică a terenurilor ca să vedem dacă este posibil”, a declarat Salanță, pentru ZIUA de CLUJ.
Va readuce la viață comunitatea
Potrivit documentației prezentate de către proiectanți, obiectivul studiat este amplasat la Vest de localitatea Unguraș, adiacent laturii sudice a drumului județean DJ 161D și la Est de localitatea Nireș din comuna vecină, aproximativ la egală distanță față de aceste așezări.
Perimetrul de exploatare, pentru care a fost obținută o licență de concesiune a zăcământului de sare de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, se întinde atât pe teritoriul localității Unguraș din comuna cu același nume, cât și pe teritoriul localității Nireș ce aparține comunei Mica.
„Având în vedere regresul comunei și al localitatății Unguraș, există un mare potențial de revenire și dezvoltare pe întreaga comună, și pe comunele învecinate. Introducerea unei activități de tip industrial în zonă va avea un efect catalizator prin crearea de noi locuri de muncă, care la rândul lor vor genera și alte tipuri de activități.
Diversificarea ofertei de munca va atrage cu sine schimbări pozitive nu numai în plan economic, ci și în plan social și demografic, contribuind la dezvoltarea durabilă a comunei Unguraș și a localităților invecinate”, se arată în documentația proiectului.