Consilierii județeni ai Clujului au votat! Tarifele de salubrizare se modifică

Consilierii județeni ai Clujului au votat! Tarifele de salubrizare se modifică

Este vorba de o solicitare a firmei Supercom de a modifica tarifele pentru operarea Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID).

Proiectul de hotărâre pentru aprobarea modificării tarifelor de salubrizare prevăzute în Contractul de delegare prin concesionare a gestiunii serviciului public de operare a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor Cluj-Napoca nr. 7735/69 din 28.02.2022 a fost pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Cluj, de joi, 30 martie 2023. Proiectul a fost aprobat în unanimitate de voturi.

Așadar, în decembrie 2022, Supercom SA a solicitat Consiliului Județean modificarea tarifelor din cadrul contractului de delegare prin concesionare a gestiunii serviciului public de operare a Centrului de Deșeuri (CMID). 

La fundamentarea:

• tarifului de depozitare nu va fi luată în calcul Contribuția pentru Economie Circulară (CEC) în valoare de 80 lei/tonă de deșeu eliminat prin depozitare;
• tarifului de sortare a deșeurilor nu vor fi luate în calcul cheltuielile cu depozitarea rezidurilor rezultate din activitatea de sortare, și nici cheltuielile cu Contribuția pentru Economie Circulară (CEC) în valoare de 80lei/tonă de deșeu eliminat prin depozitare. Totodată nu se vor include nici veniturile obținute prin valorificarea deșeurilor reciclabile;
• tarifului de tratare mecano-biologică a deșeurilor nu vor fi luate în calcul cheltuielile cu depozitarea rezidurilor rezultate din activitatea de tratarea mecano-biologică a deșeurilor, și nici cheltuielile cu Contribuția pentru Economie Circulară (CEC) în valoare de 80 lei/tonă de deșeu eliminat prin depozitare. Totodată nu se vor include nici veniturile obținute prin valorificarea deșeurilor tratate;

Ca urmare a analizării solicitării de modificare a tarifelor transmisă de operator raportat la oferta inițială a acestuia, a veniturilor estimate prin ofertă a fi obținute din valorificarea deșeurilor și a principiilor care au stat la baza întocmirii ei, coroborat cu noile prevederi legale, au rezultat următoarele tarife de depozitare, sortare și tratare mecano-biologică a deșeurilor”, se arată în proiectul de hotărâre.

Tișe: „Tarifele sunt încă sub cele practicate de RADP”

Tarifele pe care le solicită noul operator sunt încă sub tarifele practicate de vechiul administrator al centrului, adică RADP-ul. Acele tarife au fost acceptate la vremea aceea deoarece erau prețuri determinate de costuri. La vremea respectivă s-a aprobat acel tarif, care este mult mai mare decât ce vom avea mâine în ședința de CJ.

Noul operator trebuie să aibă un tarif de operare. Tariful vechi nemaifiind de actualitate, trebuie să ne raportăm la tariful practicat de RADP până ieri sau până acum o lună. Asta cere și noul operator, să se apropie cât mai mult de tariful practic de vechiul operator.

Cu toate acestea, noi nu am acceptat tariful integral practicat de RADP, considerând că ar putea să-și facă profitul pe care nu îl realizează din aceste tarife, prin modul de colectare, prin faptul că se adună selectiv în anumite zone. De aceea, noi aprobăm doar o parte din solicitările venite de la Supercom și nu prețurile pe care le practica până acum RADP”, a afirmat, miercui, la ZIUA LIVE, șeful CJ Cluj. Mai multe detalii AICI.

Întrebat dacă se va reflecta acest lucru în prețul final plătit de cetățeni, liderul CJ Cluj a spus că deocamdată nu este cazul.

„Dar se pot reflecta. Trebuie să fim cinstiți cu oamenii. Dacă de exemplu nu crește gradul de contractare, în sensul că oamenii nu își fac contracte la nivel de comune și orașe, sau dacă cantitatea de gunoi selectivă nu va fi atât de mare încât să fie profitabilă pentru firma Supercom. Există un cumul de factori. Pot duce și la o ajustare de preț. Dacă noi ne organizăm până la capăt, dacă crește gradul de contractare, iar firma ajunge la o normalitate cu cetățenii, atunci prețul poate fi ținut la un nivel rezonabil și asta ne dorim. Observ că tot mai mulți primari se implică și asta mă bucură”, a explicat Tișe.

Care vor fi noile tarife

Tarif preluare deșeuri municipale reziduale în vederea depozitării:

- Tarif din contractul de concesiune: 168,29 lei/tonă fără TVA (fără cheltuieli cu CEC);
- Tarif propus de Supercom: 237,84 lei/to fără TVA (fără cheltuieli cu CEC);
- Tarif propus spre aprobare de Consiliul Județean: 172,79 lei/to fără TVA.

Tarif preluare deșeuri reciclabile colectate separat în vederea sortării:

- Tarif din contractul de concesiune: 284,32 lei/to fără TVA (fără cheltuieli cu CEC și eliminarea prin depozitare a rezidurilor și fără veniturile din valorificarea deșeurilor);
- Tarif propus de Supercom: 495,62 lei/to fără TVA;
- Tarif propus spre aprobare de Consiliul Județean: 310,95 lei/to fără TVA (fără cheltuieli cu CEC și eliminarea prin depozitare a rezidurilor și fără  veniturile din valorificarea deșeurilor).

Tarif preluare deşeuri amestecate în vederea tratării în TMB

- Tarif din contractul de concesiune: 116,04 lei/to fără TVA (fără cheltuieli cu CEC și eliminarea prin depozitare a rezidurilor și fără veniturile din valorificarea deșeurilor);
- Tarif propus de Supercom: 180,97 lei/tonă;
- Tarif propus spre aprobare de Consiliul Județean: 133,45 lei/to fără TVA (fără cheltuieli cu CEC și eliminarea prin depozitare a rezidurilor și fără veniturile din valorificarea deșeurilor).

Potrivit documentației, „Tarifele serviciului public de operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Cluj-Napoca au fost stabilite la nivel maximal și aprobate prin hotărâre de Consiliul Județean Cluj privind fundamentarea deciziei de delegare a gestiunii serviciului de operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Cluj  în cadrul Proiectului «Fazarea Proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Cluj» (...).

Modificarea tarifelor va avea impact asupra tarifului de sortare și asupra tarifului de tratare mecano-biologică și anume tariful de facturare aprobat va fi un tarif va fi mic decât tariful aprobat deoarece nu va mai include veniturile obținute prin valorificarea deșeurilor. Ca o consecință a celor menționate anterior tarifele plătite de către populație pentru colectarea deșeurilor vor suferi și ele modificări la rândul lor”.

Amintim, compania Supercom va ridica gunoaiele menajere din tot județul Cluj pentru următorii 10 ani. Este vorba despre toate cele trei loturi – Cluj-Napoca/Huedin, Gherla/Dej și Turda/Câmpia Turzii, fiecare cu comunele din jur, dar și operarea CMID – Centrul de Management Integrat al Deșeurilor. Licitația a fost organizată de Asociația de dezvoltare intercomunitară ECO Metropolitan, din care face parte Consiliul Județean Cluj și primăriile.

Comenteaza