Consilierii PNL se războiesc cu Boc pe legea informaţiilor publice VIDEO

Consilierii PNL se războiesc cu Boc pe legea informaţiilor publice VIDEO
Consilierii locali ai PNL din Cluj-Napoca vor să-l dea în judecată pe primarul Emil Boc pentru că nu le-a răspuns unor solicitări emise în baza legii privind informaţiile de interes public.

Consilierii locali ai PNL au făcut azi o conferinţă de presă în care au ameninţat că-l dau în judecată pe Boc, după ce au cerut date de la Primărie privind situaţia în care se găsesc unii funcţionari, în special din Direcţia Tehnică, care ar fi incompatibili cu postul deoarece au legătură cu firmele aflate sub contract cu Primăria.

Consilierii locali au cerut şi date privind banii cheltuiţi pentru iluminatul public, dezinsecţia spaţiului public, achiziţia de flori şi arbuşti sau reparaţia aparatelor de joacă şi întreţinerea spaţiilor verzi.

Liberalii spun că, deşi cererile au fost depuse încă din luna februarie, nu au primit nici un răspuns.

"Azi dimineaţă am verificat încă o dată starea acestor informări; nu s-a răspuns, pentru una au trecut 43 de zile, pentru cealaltă au trecut 50 de zile. Legea spune că trebuie să răspundă în 30 de zile oricărui cetăţean, iar consilierilor locali în termen de 10 zile", a precizat Doru Stoica, consilier local al PNL.

Liberalii sunt decişi să dea în judecată primăria pentru a obţine în instanţă informaţiile solicitate.

"Am depus către prefectură o sesizare pentru ca primăria să fie obligată să respecte legea până la urmă. Săptămâna viitoare vom depune acţiune în contencios administrativ", a adăugat Stoica.

Reporter: Primăria ce a spus?

"Nimic, e linişte", a replicat Stoica.

Reprezentanţii primăriei spun că vor răspunde la solicitări, dar că elaborarea răspunsurilor necesită o perioadă mai îndelungată de timp.

"Sunt trei solicitări de informaţii extrem de complexe şi de detaliate, care necesită o documentare inclusiv la nivel de documente aflate deja în arhiva municipalităţii, motiv pentru care răspunsurile sunt extrem de laborioase şi au implicat un număr foarte, foarte mare de angajaţi pentru a li se putea oferi solicitanţilor un răspuns cât mai detaliat şi cât mai concret, aşa cum au solicitat", a menţionat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

Liberalii din Consiliul Local îi îndeamnă şi pe alţi clujeni cărora primăria nu le-a răspuns la solicitări să se alăture demersului lor şi să dea în judecată instituţia.

Reporteri: Luminiţa SILEA / Cosmin OANŢĂ

Imagine: Florin DAN

Comenteaza