Foto Consiliul Europei a premiat Primăria Florești! Edilul Pivariu: „Felicitări întregii echipe din compartimentele primăriei”

Primăria Florești a primit, joi, din partea Consiliului Europei, Eticheta Europeană pentru Excelență în Guvernare - ELoGE.

Edilul Bogdan Pivariu a fost cel care a primit distincția. Potrivit primarului din cea mai mare comună din țară, o etapă importantă în dezvoltarea sustenabilă a Floreștiului este atinsă atunci când funcționarii publici din primărie înțeleg că trebuie sa lucreze la standarde și după principii europene.

Primăria Florești a primit astăzi (joi - n.red.) Eticheta Europeană pentru Excelență în Guvernare, ELoGE.

ELoGE este un premiu acordat de către Consiliul Europei autorităților administrației publice locale, în baza unei analize făcute printr-un mecanism european și internațional de evaluare. In cadrul procedurii se analizează calitatea guvernării locale și reprezintă o modalitate de certificare, de apreciere și de recunoaștere a acelor autorități publice locale a căror activitate se desfășoară la standarde internaționale.

Principiile care au stat la baza evaluării au fost:
- Desfășurarea corectă a alegerilor, participarea și reprezentarea
- Receptivitate
- Eficiență și eficacitate
- Deschidere și transparență
- Respectarea legii
- Comportament etic
- Competență și capacitate
- Inovare și deschidere la schimbare
- Dezvoltare durabilă și orientare pe termen lung
- Management financiar solid
- Drepturile omului, diversitate culturală și coeziune socială
- Responsabilitate

Felicitări intregii echipe din compartimentele primăriei, pentru implicarea lor. O etapă importantă în dezvoltarea sustenabilă a Floreștiului este atinsă atunci când funcționarii publici din primărie înțeleg că trebuie sa lucreze la standarde și după principii europene, și desigur prin utilizarea eficientă a noilor tehnologii. Felicitări Florești!”, a transmis Pivariu.

Comenteaza