Consiliul Judeţean se simte exclus din planurile primăriei

Consiliul Judeţean se simte exclus din planurile primăriei
Consiliul local a aprobat ieri constituirea Asociaţiei “Cluj-Napoca 2020, Capitală Culturală Europeană”.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, s-a arătat nemulţumit de modul în care a fost gândit proiectul. El a atras atenţia că, deşi CJ este administratorul majorităţii instituţiilor culturale din judeţ, nu a fost invitat printre membrii fondatori ai asociaţiei.

 

Promovarea Clujului pentru obţinerea titlului de capitală culturală europeană nu se poate face fără parteneriatul CJ, a atras atenţia preşedintele Alin Tişe. El s-a declarat nemulţumit de faptul că primăria nu a invitat administraţia judeţeană să devină membru fondator al Asociaţiei “Cluj-Napoca 2020, Capitală Culturală Europeană”.

 

 “Am văzut că au invitat pe toată lumea, cluburile Lions şi Rotary, Fundaţia Culturală Carpatica, Asociaţia AltArt, universităţi şi aşa mai departe, dar nu ne-au invitat pe noi, CJ, principalul for administrativ care are în subordine majoritatea instituţiilor culturale ale oraşului. Iar asta nu mi se pare firesc”, a comentat Tişe. El a ţinut să precizeze că nu vrea să-şi aroge meritul primăriei privind constituirea asociaţiei şi nici să minimalizeze rolul administraţiei locale în demersul pentru obţinerea titlului de capitală culturală europeană.

 

“însă, aşa cum primăria este un vector important în realizarea strategiei pentru obţinerea titlului de capitală culturală europeană, tot aşa trebuie să fie şi CJ. Şi nu o spun pentru mine sau pentru primarul Sorin Apostu, pentru că prin 2020 noi nu vom mai fi prin administraţie, dar o spun ca procedură. CJ nu are cum să fie exclus din această strategie. Ba chiar mai mult, nu are cum să fie doar un simplu copartener sau coaderant la această asociaţie, pentru că suntem un for administrativ important, care conduce majoritatea instituţiilor de cultură. Deci noi nu putem fi puşi pe aceeaşi treaptă ca oricare asociaţie sau organizaţie de cultură. Trebuie să devenim membri fondatori şi să participăm de pe această poziţie la crearea unei strategii viabile, care să ne asigure titlul de capitală culturală în 2020”, a spus Tişe.

 

în replică, primarul Sorin Apostu a susţinut că este la curent cu nemulţumirile lui Tişe şi că problema va fi rezolvată. “încă nu am constituit această asociaţie. Ştiu că şi CJ trebuie să devină membru fondator şi aşa vom proceda. Am primit o notificare în sensul acesta. îl asigur pe domnul Tişe că asociaţia nu se constituie fără să fie invitat şi CJ. De asemenea, asociaţia va rămâne deschisă, astfel încât toate celelalte organizaţii culturale sau instituţii care doresc să devină membre asociate să poată să o facă fără probleme”, a explicat Apostu. Proiectul ce vizează constituirea asociaţiei a fost ieri aprobat de plenul consiliului local.

 


Comenteaza