Construcţia depozitului ecologic de deşeuri din Cluj, în instanţă
- Scris de REALITATEA TV Cluj
- 04 Oct 2011, 19:37
- Administraţie
- Ascultă știrea
DISTRIBUIE
Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a cerut reanalizarea ofertelor la licitaţia pentru construirea depozitului ecologic de deşeuri. La rândul său, Consiliul Judeţean a solicitat instanţei să confirme legalitatea licitaţiei şi să permită încheierea contractului.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe a precizat că, la cererea CNSC, a trimis la Bucureşti toată documentaţia depusă de firma câştigătoare. Contestatarii licitaţiei susţin că unele documente, care dovedesc experienţa similară a câştigătorilor, ar fi false.
Acum, Consiliul Judeţean cere Curţii de Apel să soluţioneze acest conflict. Alin Tişe a precizat că, dacă instanţa dă câştig de cauză autorităţilor judeţene, contractul va fi semnat. În caz contrar, comisia va reanaliza ofertele depuse la licitaţie.
(Claudia ROMITAN)
DISTRIBUIE
Comenteaza