Constructorii de cimitire, în război cu Primăria. Ce reclamă

Constructorii de cimitire, în război cu Primăria. Ce reclamă
Constructorii de monumente funerare din Cluj-Napoca au ajuns în război cu Consiliul Local: s-au coalizat, şi-au angajat avocat şi se războiec cu CL pe tema noului regulament al cimitirelor.

 

Între revendicările acestora se numără faptul ca ziua de sâmbătă să fie lucrătoare, iar în timpul verii orarul de lucru să fie schimbat pentru orele 6-22. Totodată aceştia reclamă că la dosarul de avizare CL obligă la evidenţa că în firmă lucrează cel puzţin doii angajaţi, dar şi faptul că nu vor putea depozita nici măcar temporar pământ sau materiale de construcţie pe mormintele vecine.


În replică la revendicarea privind faptul ca ziua de sâmbătă să fie declarată lucrătoare, Consiliul Local arată că ziua de sâmbătă trebuie să rămână nelucrătoare cel puţin în cimitirul centrla, "întrucât în această zi producerea zgomotului şi a prafului specifice acestei activităţi creează disconfort proprietarilor locuinţelor limitrofe, dar şi al celor care se reculeg la morminte, precum şi turiştilor aflaţi în vizită".


În ce priveşte obligativitatea angajării a cel puţin două persoane, Consiliul Local arată că recomandarea vine de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, "deoarce este o activitate productivă şi renumerată, iar specificul acesteia reclamă minim doi angajaţi".

Comenteaza