Contre între poliţie şi primărie pentru sens unic în Mănăştur

Contre între poliţie şi primărie pentru sens unic în Mănăştur
Oficialii poliţiei clujene au cerut primăriei să schimbe regulile de circulaţie pe strada Mehedinţi.

O nouă dezbatere publică va fi lansată de primărie pe tema instituirii unui sens unic pentru circulaţia auto pe strada Mehedinţi, după finalizarea parkingului de 120 de locuri din zonă, programată pentru luna mai. Schimbarea regulilor de circulaţie pe această arteră condiţionează introducerea unei linii de transport în comun care să deservească cetăţenii de aici, care au bombardat primăria cu astfel de solicitări.

Instituirea sensului unic pe strada Mehedinţi, pe tronsonul cuprins între strada Câmpului şi Aleea Retezat, sensul propus fiind dinspre strada Câmpului, a fost luată din nou în discuţie de Comisia municipală de sistematizare a circulaţiei din cadrul primăriei. "Această problemă a fost postată pe site-ul primăriei pentru o dezbatere publică, iar cei interesaţi au putut să-şi exprime părerea faţă de instituirea sensului unic. Faptic, au fost nouă persoane care au transmis un punct de vedere asupra propunerii, din care trei au fost de acord, trei au fost împotrivă, una nu s-a putut pronunţa şi doreşte sens giratoriu la intersecţia Izlazului - Mehedinţi iar alta aprobă linia de transport în comun, dar nu se poate pronunţa asupra sensului unic", au informat reprezentanţii Serviciului Public de Siguranţă a Circulaţiei din cadrul primăriei.

Şeful Poliţiei Municipiului, comisarul Marcel Bonţidean, a declarat în şedinţa Comisiei de sistematizare a circulaţiei că instituirea sensului unic este foarte importantă deoarece în zona Mehedinţi se produc foarte multe avarieri ale autovehiculelor parcare din pricina modului în care se circulă în prezent. "Avem multe reclamaţii de la cetăţeni, care se plâng că li se avariază autovehiculele parcate pe această arteră şi trebuie luate măsuri", a spus Bonţidean.

Primarul interimar Radu Moisin a declarat că numărul cetăţenilor care s-au pronunţat cu privire la soluţia propusă de primărie nu este relevant. Oficialul a subliniat că singura soluţie pentru introducerea unei linii de transport în comun care să deservească zona este condiţionată de instituirea unui sens unic, motiv pentru care administraţia locală va mai iniţia consultări cu riveranii în perioada următoare. "După ce vom finaliza parkingul de 120 de locuri care se construieşte în zonă, vom relua discuţiile pe tema introducerii transportului în comun şi a sensului unic pe strada Mehedinţi. Investiţia este programată să fie gata luna următoare, în mai. După aceea vom încerca să atragem la discuţii mai mulţi locuitori şi să facem o dezbatere concludentă pe această temă. La prima consultare cei care au fost de acord cu măsura propusă de noi locuiau pe arterele din jur, nu pe Mehedinţi, aşa că nu putem lua o decizie fără noi discuţii deoarece i-am nemulţumi pe riverani", a menţionat Radu Moisin.

 

 

Etichete
Comenteaza