Costul supervizării lucrărilor la primul lot al autostrăzii Sebeş-Turda: peste 1 milion de euro. Cine a obținut contractul

Costul supervizării lucrărilor la primul lot al autostrăzii Sebeş-Turda: peste 1 milion de euro. Cine a obținut contractul
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a semnat în data de 3 august contractul pentru supervizarea lucrărilor la primul lot al Autostrăzii Sebeş-Turda.

Acesta a fost atribuit prin licitaţie deschisă companiei Egis România, care este astfel însărcinată cu furnizarea de servicii de supervizare atât în timpul perioadei de proiectare şi execuţie a lucrărilor la acest tonson de autostradă, cât şi pe parcursul perioadei de garanţie a lor. 

Valoarea totală a contractului este de 5.156.196 de lei fără TVA (1.168.463 euro, după cursul BNR de vineri, 7 august), din care 85% reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată de Comisia Europeană prin Fondul de Coeziune, în timp ce restul sumei va fi alocat de la Bugetul de Stat. Durata de implementare a contractului este de 74 luni de la data începere sale.

"Proiectul <Construcţia Autostrăzii Sebeş - Turda> va contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de transport şi siguranţă pentru bunuri şi călători de-a lungul coridorului de drum, prin mărirea vitezei de deplasare, reducerea costurilor de exploatare, reducerea numărului de accidente şi reducerea aglomeraţiei în trafic", susţine conducerea CNADNR.

Autostrada Sebeş - Turda însumează 70 de kilometri şi va costa peste jumătate de miliard de euro, proiectul fiind împărţit în patru loturi. Constructorii loturilor 3 şi 4 au fost selectați de CNADNR în aprilie 2014, contractele pentru primele două fiind semnate în noiembrie.

Licitaţia pentru lucrările la lotul 1, de 17 kilometri, a fost câştigată de asocierea Impresa Pizzarotti (Italia) şi SpA & Pomponio Construcţii, care va încasa 541,7 milioane lei fără TVA, iar lucrările pentru lotul 2, de 24,2 kilometri, au fost adjudecate de asocierea Aktor (Grecia) - Euroconstruct Trading 98 pentru 549,3 milioane lei fără TVA.

Acordul pentru lotul 3, cu o lungime de 12,4 km, a fost atribuit asocierii italiene Tirrena Scavi - Societa Italiana per Condotte d'Acqua şi are o valoare de 420,5 milioane lei, fără TVA, iar al patrulea tronson, de 16,3 km, va fi construit de PORR Construct - PORR Bau (Austria) în baza unui contract de 470 milioane lei, fără TVA.

Comenteaza