Crematoriul din Mănăştur, contestat din nou VIDEO

Crematoriul din Mănăştur, contestat din nou VIDEO
Părinţii clujeni se opun amenajării crematoriului uman din cimitirul Mănăştur. Ei cred că poluarea produsă prin arderea rămăşiţelor pământeşti va afecta sănătatea copiilor din zonă şi sunt decişi să atace în instanţă avizul de mediu eliberat săptămâna trecută.

Unul dintre iniţiatorii protestului se plânge de faptul că Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului nu a ţinut cont de faptul că incineratorul va fi amplasat într-o zonă de locuinţe, chiar în apropierea unor grădiniţe.

Emil Şteţco, iniţiatorul protestului, spune că afectaţi vor fi "mii de localnici din zonă". "Vorbim de mai mult de 300 de copiii care merg la acele grădiniţe. Mi se pare ieşit din comun faptul că municipalitatea a putut să semneze un contract de parteneriat cu această firmă de apartament"; spune el.

Deşi iniţiatorii proiectului dau asigurări că incineratorul uman nu va polua zona, argumentele lor nu i-au convins pe locuitorii de pe străzile învecinate. "Tot ce am citit mă face să cred că nu aş vrea să fiu expus eu, copiii mei şi locuitoriidin zonă la o asemenea situaţie", mai spune Şteţco.

Proiectul nu este susţinut nici de mitropolitul Clujului.

"În Sfânta Scriptură, după ce Adam a păcătuit, Dumnezeu i-a spus, printre altele, "Ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce". Este Cuvântul lui Dumnezeu", spune mitropolitul Andrei Andreicuţ.

În replică, reprezentanţii Primăriei spun că eliberarea avizului de mediu este doar în pas în realizarea proiectului. "Este vorba de depunerea documentaţiei în vederea obţinerii certificatului de urbanism, care se va trece de asemenea prin comisia de urbanism pentru obţinerea avizului. Această comisie este publică, oricine poate participa şi-şi poate spune părerea legată de acest subiect", spune Iulia Perşa, reprezentantul Municipalităţii.

După obţinerea avizului de urbanism, proiectul urmează să fie dezbătut din nou în Consiliul Local, care trebuie să dea decizia finală.

Reporter: Cosmin Oanţă
www.realitateacluj.net

Comenteaza