Cu mască sau fără mască în aer liber la Cluj?

Cu mască sau fără mască în aer liber la Cluj?

Purtarea măştii de protecţie în spaţiile deschise aglomerate a devenit obligatorie în peste 20 de judeţe din România, însă prefectul Mircea Abrudean spune că la Cluj nu este cazul.

Dacă în unele județe din țară a fost introdusă obligativitatea purtării măștii în spațiile publice, ba chiar au început să fie date amenzi, prefectul Mircea Abrudean spune că, în prezent, la Cluj nu este necesară introducerea obigativității.

”Așa cum arată lucrurile în prezent nu considerăm că este necesară introducerea obligativității (n.red. măștii) în toate spațiile deschise, adică și pe stradă, așa cum s-a întâmplat, deja, în alte județe unde contextul epidemiologic este mult mai grav. De asemena, având în vedere comportamentul destul de responsabil al clujenilor de până în prezent - mizăm în continuare pe asta- și încercăm să nu introducem măsuri coercitive pentru că noi avem pretenția că, totuși, la Cluj suntem capabili să fim responsabili și fără să ne oblige cineva. Dar, cu siguranță că se impune obligativitatea în câteva locuri cu expunere, gen piețe, gen târguri, piețe de mașini și, evident, la toate evenimentele publice care se desfășoară în aer liber, poate chiar și curțile bisericilor sau incintele în care oamenii stau la slujbă”, a precizat prefectul Mircea Abrudean, potrivit RFI.

Masca de protecţie a devenit obligatorie şi în spaţiile publice deschise în 20 de judeţe din ţară -Arad, Argeş, Botoşani, Braşov, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vâlcea şi Vrancea, plus în Călăraşi, unde portul măștii în spațiile aglomerate deschise este doar recomandat, nu o obligație. Copiii sub 5 ani sunt exceptaţi de la portul măştii de protecție.

Comenteaza