Foto Cum arată acum podul Porțelanului. Imagini de pe șantier
- Scris de Ziua de Cluj
- 26 Aug 2019, 12:30
- Administraţie
- Ascultă știrea

În septembrie ar urma să fie deschisă o punte pietonală. Întreg proiectul, realizat de Diferit, firma care a făcut și Podul Traian și care modernizează Nodul N, de la ieşire spre Floreşti, trebuie finalizat în 12 luni de la începerea lucrărilor.
ZIUA de CLUJ vă prezintă stadiul lucrărilor, așa cum poate fi observat din fotografiile realizate la fața locului:
Lucrările la Podul Porțelanului au început în aprilie, iar traficul rutier a fost deviat pe următoarele trasee:
- pe partea nordică: Piața 1 Mai – str. Câmpul Pâinii – str. Bulgarilor – str. Fabricii – Bd. Muncii (traficul greu) și traseul str. Paris – str. București și str. Paris – str. Răsăritului (traficul ușor)
- pe partea sudică a podului – se va putea circula pe traseele str. Nădășel – str. Oașului sau str. Alexandru Sahia – cartierul Iris
Podul Porţelanului va fi nou, cu două benzi
Se va construi un pod nou de 62 m, cu trei deschideri: 8,76 m + 35,94 m + 8,76 m. Zidurile întoarse ale culeelor (infrastructura de la capătul podului ce preia sarcinile transmise de suprastructură, n. red.) vor avea 4,2 m. Podul va asigura circulația pe două benzi cu lățimea de 7,8 m carosabil. Trotuarele vor fi de 1,2 m lățime pe ambele laturi. Se va amenaja şi o pistă pentru biciclete. Lățimea va fi de 10,8 m.
Reabilitarea podului existent şi realizarea unuia nou au fost estimate la 5,3 milioane de lei, din care 4,5 milioane reprezintă costurile lucrărilor de construcţie-montaj. Lucrările de proiectare au fost realizate de VCE Vienna Consulting Engineering. Licitația pentru execuție a fost adjudecată de firma DIFERIT. Este aceeași firmă care a construit Podul Traian şi care modernizează Nodul N, de la ieşire spre Floreşti.
Podul Porțelanului a fost construit în 1940 și reabilitat în 1970, deservind aprovizionarea pentru fabrica de porțelan, astfel că lățimea părții carosabile a fost 4 m, cu doar un singur fir de circulație.