Cum poți face rost de un loc de parcare în Cluj-Napoca, în 2024. Cine are prioritate
- Scris de Anca Mureşan
- 14 Dec 2023, 10:37
- Administraţie
- Ascultă știrea
Viceprimarul Dan Tarcea a explicat cum se pot face abonamentele pentru locurile de parcare din Cluj-Napoca în 2024. Anual, sunt peste 10.000 de solicitări.
"Numărul cererilor depuse online este în creștere, cu până la peste 80%. Într-adevăr există și o categorie de clujeni care preferă să vină la ghișeu. Este cerere mare pentru parcări, avem peste 10.000 de solicitări anual. Colegii mei s-au mobilizat, astfel încât în jumătate de oră să nu mai fie cozi la ghișeu.
Pentru anul 2024, programul pentru depunerea solicitărilor la ghișeu pentru locurile de parcare va fi începând din 3 ianuarie 2024, începând cu ora 08.00, la fel începând cu ora 08.00 se deschide și platforma online.
De asemenea, cei care doresc să își facă abonamente în zona centrală au posibilitatea să și le reînnoiască de anul acesta, începând cu data 18 decembrie 2024, astfel încât să nu mai fie necesar să vină și ei la ghișee. De asemenea, cei care doresc să își prelungească abonamentele o pot face online începând cu data de 3 ianuarie 2024 și la ghișee din 8 ianuarie 2024.
Plata taxelor și impozitelor locale se poate face, cu bonificație, până la sfârșitul lunii martie 2024. De asemenea, și prelungirea locurilor de pacare pot fi achitate până la data de 31 martie 2024. Dacă un cetățean uită sau nu poate să facă acest lucru, contractul este reziliat și pierde locul de parcare.
Conform HCL, locurile de parcare se eliberează cu priorități: primii care primesc locuri de parcare sunt cei cu dizabilități, care au domiciliu stabil în Cluj-Napoca și au un autoturism în proprietate; apoi primesc persoanele fizice care au domiciliu stabil în Cluj-Napoca și au un autoturism în proprietate; apoi cei cu flotant; a patra categorie sunt persoanele juridice care au sediul social în apropierea parcajului; a cincea categorie sunt persoanele fizice sau juridice care au în folosință un autoturism fiind menționat în certificatul de înmatriculare calitatea de utilizator și în final sunt persoanele fizice utilizează în permanență un autoturism de serviciu", a declarat viceprimarul Dan Tarcea, la un post de radio local.
În Cluj-Napoca, au existat peste 10.000 de garaje de cartier. În prezent, peste 60% au fost demolate. Clujenii cărora le-au fost desființate garajele nu trebuie să depună cerere pentru obținerea unui nou loc de pacare, vor primi automat.
Parcări mai scumpe în 2024 la Cluj-Napoca. VEZI LISTA cu noile prețuri
Conform proiectului de hotărâre, taxele vor crește cu 13,8% în 2024, reprezentând indicele de inflație, potrivit legislației în vigoare. Tarifele pentru plata orară a parcărilor din zonele 1 și 2 rămân, însă, neschimbate în 2024. Mai multe AICI!