Cum s-au împărţit banii pentru cultură. Untold a rămas din nou fără bani
- Scris de Ionel Lespuc
- 14 Mar 2017, 11:22
- Administraţie
- Ascultă știrea
Comisia de analiză și selecție a repartizat sume de bani asociaţiilor şi fundaţiilor care au solicitat finanţări nerambursabile pentru evenimente de interes general în 2017. Lista (AICI) care urmează să fie prezentată spre amendare/aprobare Consiliului Local conţine şi câteva surprize.
Decebal, fără coroană
„Decebal e regele", titra ZIUA de CLUJ în februarie (AICI), aluzie la faptul că fundaţia JM Keynes, a omului de afaceri Decebal Cotoc, solicitase de la Primărie cei mai mulţi bani. Este vorba despre 2.475.000 de lei, pentru organizarea evenimentului We are Rocking the City, ediţia a patra. Dacă, timp de două ediţii, acest festival a dublat Untold, acum perioada de desfăşurare este mult mai vastă: 25 aprilie - 15 decembrie. Numai că evenimentul nu a primit niciun ban de la Primărie şi l-a lăsat pe Decebal fără coroană; în dreptul solicitării se specifică „are datorii la bugetul de stat".
În aceste condiţii, „sceptrul" trece la Asociaţia Festivalul de Film Transilvania. A cerut 1,4 milioane de lei pentru TIFF şi exact atât a primit. TIFF va avea între 2 şi 11 iunie ediţia a 16-a şi este festivalul care a transformat Clujul într-un oraş al filmelor bune şi într-o destinaţie pentru cineaşti şi cinefili din întreaga lume.
Centrul Cultural Clujean, fosta asociaţie Cluj - Capitală Culturală Europeană 2021, a primit aproape cât a cerut: 850.000 de lei, faţă de 918.000. Banii vor fi folosiţi pentru desfăşurarea activităţii în acest an.
O sumă apropiată de cea pe care a solicitat-o a primit şi Asociaţia Zilele Maghiare, 410.000 de lei, faţă de 472.000. Zilele Culturii Maghiare este un eveniment organizat de consilierul local UDMR Gergely Balazs.
Federaţia Tinerilor din Cluj a solicitat 1,16 milioane pentru două evenimente: Tineret@Cluj-Napoca (870.000 de lei) şi Clujul pentru tineri (290.000 de lei). A primit însă 140.000, respectiv 110.000 pentru primul eveniment şi 30.000 pentru al doilea.
Asociaţia Student Plus are de asemenea două evenimente în plan, pe care voia să cheltuie 1,05 milioane de lei din bani publici: 565.000 pentru TiMAF şi 490.000 pentru Napoca Avenue. A primit doar 280.000 de lei, pentru TiMAF.
10.565.000
este suma totală repartizată ONG-urilor de Comisiei de analiză și selecție formată din consilieri locali şi angajaţi ai municipalităţii. Suma totală solicitată a fost de 35.687.635,50
Music for All a cerut nu mai puţin de 885.000 de lei, dar nu a primit nimic, din cauza documentaţiei incomplete. De altfel, 21 de asociaţii au fost sancţionate pentru faptul că aveau dosare incomplete. În plus, şase ONG-uri nu au primit finanţarea solicitată pentru că nu şi-au organizat evenimentele de anul trecut.
Untold rămâne fără bani. Din nou
Un eveniment cu rezonanţă, Opera Aperta, este fericitul beneficiar al sumei de 350.000 de lei. Ceruse 819.616 lei pentru organizarea unor spectacole de operă în aer liber.
După ce anul trecut a ratat finanţarea de la buget, în 2017 Untold a cerut 750.000 de lei pentru „European Volunteers Forum". Şi a ratat din nou, membrii comisiei arătând că reprezentanţii Untold au acumulat un punctaj insuficient.
Asociaţia Unusual Suspects Media are două cereri de la municipalitate: 394.450 de lei pentru Mioritmic şi 260.000 de lei pentru Alandala; în total, 654.450 de lei. A primit doar 190.000, mai puţin pentru Mioritmic (80.000) decât pentru Alandala.
Apoi, Photo Romania Festival a lansat o solicitare de 615.000 de lei şi a primit doar 90.000. Asociaţia Fapte are două evenimente planificate: Jazz in the Park, 401.845 de lei, şi Jazz in the Street, 199.606 lei; în total: 601.451 lei. I s-au aprobat cam jumătate, 240.000 pentru evenimentul din parc şi 70.000 pentru cel de pe străzi.
Un angajat al municipalităţii, Dumitru Bobină, șef Serviciu Relații cu Consiliul Local și Administrație Locală, a primit şi el bani. Dumitru Cerna, după numele de scriitor, acesta a primit 12.000 de lei pentru editarea unei cărţi; el ceruse 25.200 de lei.
11,4
milioane de lei a acordat municipalitatea clujeană, anul trecut, pentru peste 250 de proiecte şi acţiuni culturale.
Comisia de analiză și selecție constituită la nivelul Autorității finanțatoare în baza Regulamentului pentru regimul finanțãrilor nerambursabile de la bugetul local, acordate în baza Legii nr. 350/2005 privind finanțãrile nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitãți nonprofit de interes general, aprobat prin HCL 467/2015, va supune lista aprobării Consiliului Local în următoarea şedinţă.