Debit de apă dublat în mai multe localități din județul Cluj. Cât a costat investiția

Debit de apă dublat în mai multe localități din județul Cluj. Cât a costat investiția

Compania de Apă „Someș" S.A., operator regional de apă aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a finalizat lucrarea de înlocuire a stației de pompare a apei potabile, amplasată pe strada Valea Seacă din municipiul Cluj-Napoca.

Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, cu acest prilej au mai fost înlocuite tablourile de automatizare și cel electric, precum și instalația hidraulică. 

În paralel cu investițiile pe care le derulăm pentru a extinde rețelele de apă și de canalizare, ne peocupăm și de optimizarea celor existente, pentru a fi mereu în pas cu ritmul intens al dezvoltării unor zone”, a afirmat liderul CJ Cluj, Alin Tișe.

Stația de pompare, formată dintr-un grup de trei pompe, deservește localitățile Popești, Corușu, Săliștea Nouă din comuna Baciu, respectiv satul Săliștea Veche din comuna Chinteni. 

Necesitatea realizării acestei investiții a fost determinată de întreruperile repetate și presiunea insuficientă a apei, probleme apărute, în principal, în urma dezvoltărilor imobiliare din ultimii ani.

Astfel, în contextul în care vechiul grup de pompe nu mai făcea față, noile echipamente vor asigura creșterea debitului de apă furnizat de la 12 mc/h la 30 de mc/h.

Investiția, finanțată din fondurile Companiei de Apă „Someș", face parte dintr-un proiect mai amplu de înlocuire a nu mai puțin de 13 pompe, valoarea totală a contractului de achiziție fiind de 835.480 euro, la care se adaugă TVA.

Comenteaza