Depozitări ilegale de peste 500.000 mc de deşeuri la Pata Rât

Depozitări ilegale de peste 500.000 mc de deşeuri la Pata Rât
Sute de mii de metri cubi de deşeuri au fost depozitaţi ilegal pe rampa de la Pata Rât de către compania Salprest Rampă.

Existenţa acestor cantităţi suplimentare de gunoaie a fost adusă în atenţia Consiliului Judeţean Cluj de reprezentanţii asocierii Nordconforest SA - SC Finara Consult SRL- SC Interdevelopment SRL, antreprenorul primului lot al proiectului de închidere şi ecologizare a depozitelor neconforme de deşeuri urbane din judeţ.

Constatarea a survenit în contextul studiilor topografice efectuate de antreprenor ulterior preluării amplasamentului, în data de 12 iunie, în etapa de culegere a datelor necesare procesului de proiectare.

Astfel, în cazul depozitului neconform de deşeuri de la Pata Rât, cantitatea suplimentară de deşeuri depistată cu ocazia culegerii datelor pentru proiectarea şi întocmirea studiilor tehnice de specialitate, raportată la cantităţile de deşeuri indicate în momentul organizării licitaţiei în anul 2014 şi determinate prin studiul topografic aflat la caietul de sarcini, este de nu mai puţin de 541.300 de mc.

Potrivit notificării antreprenorului, situaţia extrem de gravă, ale cărei adevărate dimensiuni se relevă abia acum, în cadrul studiilor şi operaţiunilor obligatorii presupuse de etapa de proiectare în vederea închiderii şi ecologizării depozitului neconform, îşi are originea în activitatea rampei private de stocare temporară învecinate operate de către Salprest Rampă până recent, fără respectarea normelor legale.

În contextul în care cantităţile de deşeuri suplimentar determinate faţă de caietul de sarcini aferent licitaţiei nu aveau cum să fie măsurate şi, respectiv, asumate de către niciunul dintre participanţii la licitaţie, diferenţele extrem de mari constatate sunt de natură să afecteze grav soluţiile iniţiale de închideri propuse şi asumate, în special din punct de vedere al preţului contractului.

Şeful forului administrativ judeţean, Mihai Seplecan, ţine să informeze contribuabilii că toate aceste costuri suplimentare nu vor fi suportate din banii lor. 

"Voi întreprinde toate demersurile necesare pentru a proteja banii publici şi pentru a recupera orice potenţial prejudiciu cauzat bugetului judeţului. Depozitarea ilegală a unor cantităţi uriaşe de deşeuri la Pata Rât, ulterior sistării acestei activităţi în luna iulie 2010, generează costuri suplimentare extrem de mari şi care nu sunt eligibile pentru a fi decontate din bani europeni. Totodată, îi asigur pe contribuabili că nu doar banii europeni, ci nici banii judeţului Cluj nu vor fi folosiţi pentru a închide şi neutraliza deşeuri care aparţin şi care au generat profituri unor operatori privaţi întrucât acest lucru ar contraveni grav legislaţiei în vigoare", a declarat Seplecan.

În acelaşi timp, pentru a evita declanşarea procedurii de infringement, costurile proiectului de închidere şi ecologizare a rampei de gunoi nu pot fi suportate din fonduri europene, întrucât acest lucru ar reprezenta o fraudă în folosirea banilor europeni.

Comenteaza