După "n" licitaţii eşuate, Primăria Cluj vine cu o nouă propunere pentru podul Garibaldi

După "n" licitaţii eşuate, Primăria Cluj vine cu o nouă propunere pentru podul Garibaldi

Licitaţii peste licitaţii, însă nimeni nu este interesat de modernizarea podului Garibaldi din Grigorescu. Acum, municipalitatea vine cu o nouă propunere. 

"Avem în analiză şi o procedură de achiziție în baza unei expertize făcute pentru prelungirea duratei de viaţă a podului cu 10 ani , dar cu condiția realizării anuale de către un expert a verificării urmăririi comportării în timp. Costa 2,5 milioane lei. Cel mai probabil vom relua licitaţia iniţială, cu actualizare, având în vedere costurile pentru varianta de 10 ani", a declarat Emil Boc. 

Podul Garibaldi aşteaptă să fie modernizat încă din 2014. Între timp, costurile s-au dublat. 

Consilierii Locali au adoptat, în şedinţa din 5 martie 2019, proiectul de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru lucrările de modernizare la podul Garibaldi. Dublarea costurilor este justificată în proiect. "Având în vedere ordonanța de urgență a guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice prevede că «în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2019, pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilește se stabilește în bani la suma de 3.000 de lei pentru un program normal de lucru în medie de 167 ore/lună, reprezentând 17,9 lei/oră. La data aprobării indicatorilor tehnico-economici (2017), salariul de bază minim brut era de 1.450 de lei, reprezentând tariful de 8,7 lei/oră, iar proiectantul pentru personalul specializat a luat în calcul tariful de 11 lei/oră”. 

Durata totală de execuție a lucrărilor la podul Garibaldi este de nouă luni, iar finanțarea va fi suportată de la bugetul local. Lucrările vor fi executate "sub trafic”. Garibaldi nu doar că va fi nou, dar și mai larg. Va avea patru benzi de circulaţie, trotuare pe ambele părţi şi piste de biciclete. 

Lucrările la podul Garibaldi erau programate să înceapă în paralel cu cele de la podul Traian. A existat şi un proiect modern, însă a fost abandonat în favoarea unuia clasic. Costurile iniţiale erau estimate la 4,8 milioane de lei. 

Comenteaza