Emil Boc, întâlnire cu secretarul de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Emil Boc, întâlnire cu secretarul de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Primarul Emil Boc a avut astăzi, la Primăria Cluj-Napoca, o întâlnire cu Carmen Moraru, secretar de stat MIPE. Au participat de asemenea Petru Alboi-Șandru, reprezentant al Autorității de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 și viceprimarul Dan Tarcea.

"Una dintre principalele teme abordate a fost stadiul proiectelor pe fonduri europene care se află în implementare în municipiul Cluj-Napoca.

Alături de doamna secretar de stat și reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest am discutat despre viitorul politicii de coeziune atât la nivel european, cât și în România, în perioada 2027-2034. În egală măsură, am discutat despre pregătirea proiectelor cu fonduri europene pe care Primăria municipiului Cluj-Napoca le are în vedere pentru următorul exercițiu bugetar al Uniunii Europene.

Fondurile UE au reprezentat și reprezintă sursa principală de investiții în calitatea vieții la Cluj", a declarat Boc. 

Comenteaza