Floreștenii, revoltați: „Am luat un credit și ne-am luat o casă să avem lumină și grădină, nu un bloc de 4 etaje la 10 metri de casele noastre”

Floreștenii, revoltați: „Am luat un credit și ne-am luat o casă să avem lumină și grădină, nu un bloc de 4 etaje la 10 metri de casele noastre”
| Foto: captură ecran

Un nou proiect imobiliar i-a pus pe jar pe locuitorii de pe strada Tineretului din comuna Florești, care nu își doresc blocuri între case.

Așadar, proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației pentru lucrarea „ELABORARE PUZ PENTRU CONSTRUIRE ANSAMBLU DE LOCUINȚE COLECTIVE CU REGIM DE ÎNĂLȚIME (S)+D+P+3E+Er, AMENAJĂRI EXTERIOARE, ÎMPREJMUIRE TEREN, RACORDURI ȘI BRANȘAMENT LA UTILITĂȚI” sat Florești, str. Tineretului F.N., județul Cluj, a fost pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Florești de joi, 20 mai 2021.

Doi locuitori ai caselor de pe strada Tineretului, din cea mai mare comună din țară, au intervenit în ședința de consiliu local și și-au exprimat nemulțumirea față de acest proiect, care prevede construirea unui bloc, într-o zonă numai cu case, potrivit acestora.

Victor Birtaș: „Prin această intervenție doresc să-mi exprim dezacordul total și nemulțumirea față de acest proiect. Vorbesc în numele meu personal, dar și al vecinilor din complexul de case alăturat parcelei unde se dorește construirea acestui bloc de 4 etaje. Nu putem accepta acest proiect, cel puțin nu în această formă. Nu ni se pare normal ca într-o zonă de case, să se construiască un bloc. Este dovada că n-am învățat nimic din trecutul care a creat acest haos în Florești.”

Lucian Mircea: „La fel ca și vecinul meu, probabil că vorbesc în numele mai multor complexe de case din această zonă,  am luat un credit și ne-am luat o casă să avem lumină și grădină, nu un bloc de 4 etaje la 10 metri de casele noastre. Noi nu avem curent pe stradă, nu sunt trotuare, dar facem un bloc, ca să ce? Am vorbit cu toți vecinii de pe stradă, ne vom opune și vom ajunge în instanță dacă e cazul. Mi se pare lipsă de respect față de toți cei care ne-am luat case aici cu scopul de a avea o curte sau lumină.”

Reprezentantul proiectantului a luat cuvântul, la rândul lui, și a spus că, prin această construcție, se dorește îmbunătățirea calității vieții în zona respectivă. „Ca și răspuns la intervențiile cetățenilor din zonă voiam să clarific anumite aspecte. În zonă există deja construite locuințe colective cu regim de înălțime P+3E și mansardă, și nu e un caz singular.

Beneficiarul este de acord cu realizarea trotuarelor și străzilor în jurul locuințelor propuselor, lărgirea străzii Tineretului cu trotuar de 2 m, încercând să rezolve problemele de trafic din zonă. De asemenea, locurile de parcare, majoritatea, sunt propuse la demisol. Dorim îmbunătățirea calității vieții în zonă”, a precizat Dan Pop, din partea proiectantului.

După intervențiile acestora, Comisia Juridică și cea de Urbanism a CL FLorești au dat aviz nefavorabil. A urmat procesul de votare al proiectului, unde au fost 10 voturi împotrivă și 9 abțineri, iar proiectul nu a fost aprobat.

Comenteaza