Grevă şi nu prea în Administraţia Locală. La primărie cei mai mulţi angajaţi au boicotat greva
- Scris de Mircea Tatar
- 20 Feb 2015, 11:13
- Administraţie
- Ascultă știrea
La ora 10 uşile birourilor din primarie erau pline cu afişe care anunţau protestul angajaţilor, dar la greva propriu-zisă, care ar fi implicat întreruperea lucrului, au participat extrem de puţini. De exemplu, la biroul de relaţii cu publicul de pe strada Moţilor (foto) se lucra normal, iar funcţionarii nu ne- au dat nicio explicaţie pentru acest lucru.
Explicaţia a venit ulterior de la liderii de sindicat care au declarat că aceşti funcţionari nu sunt membrii de sindicat şi de aceea nu au participat la grevă.
„ Cerem aplicarea legii de salarizare unitară a bugetarilor şi acodarea de tichete de masă şi de vacanţă, să se simtă ceva şi la salariile angajaţilor noştri, care sunt îngheţate de atâta timp. De patru ani cerem asta la Guvernul României şi nu am văzut nici o rezolvare chiar dacă s-au schimbat mai mulţi miniştri.
Avem 600 de semnături la nivelul Primăriei şi la nivelul serviciilor publice din subordinea municipalităţii care şi-au dat acordul pentru participarea la grevă, dintr-un total de peste 1000 de angajaţi", a declarat Gheorghe Remus Mureşan, vicepreşedintele sindicatului Civitas al Primăriei Cluj.
În Primăria Cluj au existat într-adevăr şi persoane care au întrerupt lucrul între 10-10:30, dar doar în unele birouri ale instituţiei ( foto). De asemenea, la primăria de cartier din Grigorescu cei mai mulţi dintre sindicalişti s-au raliat grevei.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţia Publică a transmis vineri printr-un comunicat că pe întreg teritoriul ţării au participat la protest „aproximativ 30000 de salariaţi din 1850 de instituţii ale administraţiei publice locale".
"În cazul în care, în cel mai scurt timp, reprezentanţii Guvernului României nu îşi vor manifesta intenţia reală de a soluţiona revendicările salariaţilor din primăriile, consiliile judeţene şi instituţiile subordonate acestora de pe întreg teritoriul ţării, FNSA va iniţia procedura de consultare a membrilor de sindicat, în vederea obţinerii acordului scris al acestora pentru declanşarea grevei generale în administraţia publică locală din România", afirmă preşedintele FNSAP, clujeanul Valer Suciu.