Video IMAGINI de pe șantierul HUB-ului Borhanci

IMAGINI de pe șantierul HUB-ului Borhanci

Primăria Municipiului Cluj-Napoca dezvoltă, în cartierul Borhanci, un proiect major de infrastructură educațională – HUB-ul Educațional Borhanci, o investiție de peste 100 de milioane de euro, menită să asigure copiilor clujeni cele mai bune condiții pentru educație, sport și dezvoltare.

Acest complex modern aflat în construcție cuprinde: creșă și grădiniță, școală gimnazială și liceu, săli de sport, bazin olimpic.

Bazinul Olimpic de înot este un obiectiv foarte important al investiției, construit la standarde moderne, cu o capacitate de 1.000 de spectatori și facilități de top.

Clădirea bazinului va avea trei niveluri și va găzdui atât competiții sportive, cât și activități de agrement și inițiere în natație. Complexul cuprinde: bazin olimpic de înot, bazin de sărituri, bazin pentru inițiere, zone de relaxare cu jacuzzi și saune, vestiare moderne, spații administrative și zone destinate publicului. În plus, infrastructura este completată de 141 de locuri de parcare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, vehicule electrice și biciclete.

''Prin acest HUB educațional, Cluj-Napoca face un nou pas hotărât spre viitor, investind în generațiile următoare și în calitatea vieții întregii comunități'', transmite municipalitatea. 

Etichete
Comenteaza