În instanţă pentru Parcul Feroviarilor
- Scris de Florentina Tatar
- 28 Mar 2011, 23:39
- Administraţie
- Ascultă știrea

Protestatarii, reuniţi în cadrul Grupului pentru Acţiune Socială (GAS) au redactat o cerere de ordonanţă în care atrag atenţia asupra „dezinformărilor conducerii clubului CFR (care administrează parcul - n.red.) în privinţa intervenţiilor din Parcul Feroviarilor, al doilea parc ca mărime din Cluj". „Nenumărate societăţi civile precum şi Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nr. 8 Transilvania au solicitat sistarea lucrărilor, dar cu toate acestea ele continuă, motiv pentru care am fost nevoiţi să înaintăm prezenta acţiune", se arată în document. Oficialii CFR au precizat cu nu au în intenţie distrugeri ale parcului, ci doar curăţarea şi amenajarea zonei. "Înţelegem preocuparea opiniei publice şi a locuitorilor din zonă privind Parcul Feroviarilor căruia, în urma investiţiilor pe care le vom demara, îi vom reda strălucirea de altădată şi chiar mai mult", au spus reprezentanţii clubului de
fotbal.