În loc de fabrică de pâine, bloc de locuințe și birouri pe Năvodari

În loc de fabrică de pâine, bloc de locuințe și birouri pe Năvodari

Locul fostei fabrici de pâine Vel Pitar de pe strada Năvodari numărul 2 va fi luat de un imobil de locuințe și birouri.

Beneficiarii proiectului sunt societățile comerciale Tivtim Imobiliare SRL și Tiv Construct SRL, care vor să ridice în vecinătatea Jandarmeriei și a mult așteptatului Ansamblu Cultural Transilvania, un bloc cu 7 niveluri.

Proiectul este în prezent în dezbatere publică pe site-ul primăriei Cluj-Napoca, până în 10 martie.

Dar este vorba despre un plan de restructurare mai vechi al zonei, astfel că până acum proiectul realizat de Scripcaru Birou de Arhitectură SRL a mai făcut obiectul a 5 dezbateri publice în 2018 și 2019, vecinii find nemulțumiți.

Potrivit proiectului se propune restructurarea incintei fostei fabrici Vel Pitar pentru construirea unui imobil cu funcțiuni mixte. De altfel, fabrica a și fost demolată între timp.

În loc de fabrică de pâine, bloc de locuințe și biroruri pe Năvodari

Inițial acest imobil urma să aibă următorul regim de înălțime; (3)S+P+7E+R. Aceasta în condițiile în care PUG-ul în zonă prevede un maxim care este cu două niveluri mai mic decât proiectul propus. ”Regimul de înălțime prevăzut în P.U.G. este de (1-3S)+P+6, (1-3S)+P+5+1R, (S – subsol, D – demisol, P – parter, E - etaj, R – etaj retras). Acest PUZ propune creșterea regimului de înălțime cu două niveluri, prevăzând un imobil cu regim de înălțime 2(3)S+P+7+R. De asemenea, înălțimea totală maximă va crește de la 25 m (cât este prevăzută în P.U.G.) la 28 m”, se arată în proiect.

Vecinii au reclamat în mai multe rânduri înălțimea prea mare a imobilului propus. În zona imediată a parcelei sunt blocuri cu 2 sau 3 etaje. Totuși proiectul a fost raportat la cel al Ansamblului Cultural Transilvania, unde unul dintre corpuri ar urma să aibă o înălțime de 38 de metri și ca urmare a primit aviz favorabil în Comisia de Urbanism.

Deoarece în vecinătate se află și sediul Jandarmeriei, reprezentanții acestei instituții au precizat că este nevoie de avizul Ministerului Afacerilor Interne și al Direcției Generale Logistică. Reprezentanții Jandarmeriei clujene au mai arătat la dezbaterile publice din anii trecuți pe marginea acestui proiect că nu sunt de accord cu reamanejarea în acest fel a zonei pentru că ”dacă se preiau servituțile din PUG dispare o clădire (respectiv popota), o copertină și pilonul pentru antene a jandarmeriei”. Totuși anul trecut MAI a dat aviz favorabil acestui proiect.

Vecinii din zonă mai au însă și alte nemulțumiri legate de aglomerația pe care o va aduce pe această stradă o asemenea clădire voluminoasă de apartamente și birouri. Reprezentantul investitorilor a argumentat la ultima dezbatere publică, din august 2019, că numărul de apartamente propus inițial a fost redus, iar numărul de parcări propuse a crescut cu 30 de locuri.

Ce prevede proiectul

Terenul de 1.729 de metri pătrați se află în interiorul Zonei Centrale Protejate a orașului. ”În urma urbanizării se propune reglementarea într-o UTR adresată zonelor mixte cu regim de construire închis, adiacentă arterelor de importanță locală. Parcela se află în zona de studiu a PUZ B-dul 21 Decembrie – str. Năvodari și PUD Ansamblul Centrul Cultural Transilvania aprobat cu HCL nr. 139/2015. Amplasarea și conformarea construcțiilor propuse pe terenul studiat prin acest PUZ se va armoniza cu volumele propuse pentru Centrul Cultural Transilvania, precum și cu promenada pietonală”, se mai arată în documentație.

De altfel proiectul este corelat cu viitorul centru cultural și din punct de vedere al aleilor de acces. ”Din suprafața terenului se va dezmembra o parcelă cu suprafața de 338.25 metri pătrați, grevată prin P.U.G. ca și servitute de utilitate publică cu destinația de zonă verde, propusă pentru a fi amenajată sub forma unui scuar cu acces public nelimitat. Parcela dezmembrată va fi cedată cu titlu gratuit în proprietatea statului. Cheltuielile pentru amenajarea peisageră a piațetei vor fi suportate în toatlitate de către beneficiar. De asemenea, imobilul propus prin PUZ răspunde promenadei pietonale propuse prin PUZ B-dul 21 Decembrie str. Năvodari și PUD Ansamblul Centru Cultural Transilvania, delimitând-o pe una dintre laturi, creând un front cu accese la spațiile comerciale propuse prin acest PUZ”, se mai arată în proiect.

Suprafața spațiului verde pe sol natural va fi de 352,5 metri pătrați, circa 20% din suprafața totală a terenului. Iar locurile de parcare necesare se vor asigura în parcarea subterană a imobilului propus.

Comenteaza