Video ÎNAINTE și DUPĂ modernizarea drumului Apusenilor / Tișe: „Vă invit să vizitați această frumoasă zonă a județului nostru”

ÎNAINTE și DUPĂ modernizarea drumului Apusenilor / Tișe: „Vă invit să vizitați această frumoasă zonă a județului nostru”
| Foto: captură video

Potrivit liderului forului administrativ județean, reabilitarea drumului va duce la dezvoltarea turistică a acestei zone.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a postat un filmuleț pe pagina sa de Facebook în care apar imagini de pe Drumul Apusenilor înainte și după modernizare.

„Înainte și după modernizarea drumului Apusenilor! Reabilitarea drumului va duce la dezvoltarea turistică a acestei zone. Vă invit să vizitați această frumoasă zonă a județului nostru”, a afirmat Tișe.

Traseul județean de importanță turistică, în lungime totală de peste 25 de km, începe de la intrarea în localitatea Valea Drăganului (intersecția cu DN1), continuă până în proximitatea Barajului Drăgan-Floroiu și ajunge până la limita administrativă cu județul Bihor.

De mare complexitate și amploare, lucrările au vizat întreaga structură a carosabilului, începând de la fundație și până la așternerea covorului asfaltic în două straturi, binder şi uzură. De asemenea, au mai fost modernizate peste 80 de podețe și 7 poduri, din care cel amplasat pe râul Crișul Repede a fost construit de la zero.

Tot în cadrul proiectului au mai fost construite 9,5 km de trotuare, 7 stații de autobuz, 5 zone de parking auto și amenajate peste 50 de intersecții cu drumurile laterale. De asemenea, în vederea creșterii siguranței rutiere au fost montați 10,6 km de parapeți metalici, construiți 7,2 km de ziduri de sprijin și realizat întreg sistemul de semnalizare și marcaj auto. 

Lucrările de modernizare a „Drumului Apusenilor”, în valoare totală de 132.000.000 de lei, sunt parte a proiectului european ce urmărește conectarea localităților din județele Cluj şi Bihor la Rețeaua de transport TEN-T.

Comenteaza