Breaking news Încă patru comune din Cluj intră în SCENARIUL ROȘU

Încă patru comune din Cluj intră în SCENARIUL ROȘU

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a decis marți intrarea în scenariul roșu pentru încă patru comune din județ, după ce rata infectărilor cu COVID-19 a depășit pragul de 3 la mia de locuitori.

Este vorba de comunele Căianu, Ciurila, Gilău și Mănăstireni. 

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a aprobat astăzi Hotărârea nr. 69, prin care s-a dispus ca începând cu data de 29.10.2020, ora 00.00, pe o perioadă de 14 zile, în comunele menționate, să fie aplicate următoarele măsuri.

- se instituie obligația purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;
- organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;
- activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;
- activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, este permisă doar pentru persoanele cazate în aceste unități;
- pentru operatorii economici prevăzuți la punctele 3 și 4 se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
- prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber (terase);
- nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
- activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

De asemenea, s-a aprobat Hotărârea nr. 70, prin care s-a modificat funcţionarea unităţilor de învățământ din județ, ca urmare a schimbării situației epidemiologice, după cum urmează:

  • începând cu data de 29.10.2020, trecerea la scenariul 3 de funcționare pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza următoarelor comune: Căianu, Ciurila, Gilău, Mănăstireni.
  • începând cu data de 27.10.2020, trecerea la scenariul 2 de funcționare pentru Școala Gimnazială Viișoara, Comuna Viișoara.
Comenteaza