Foto Inspecție UEFA la Cluj Arena! Cum decurg lucrările la noul gazon
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 13 Apr 2023, 13:14
- Administraţie
- Ascultă știrea
O delegație formată din reprezentanți ai U.E.F.A. și F.R.F. a inspectat, joi, stadionul Cluj Arena, în vederea verificării condițiilor oferite pentru desfășurarea Campionatului European de Fotbal U21.
Potrivit reprezentanților CJ Cluj, experții celor două foruri fotbalistice, specializați în managementul suprafețelor de joc, au fost mulțumiți de calitatea lucrărilor de montare a noului gazon, dar și a materialelor folosite la amplasarea substratului și a sistemului de încălzire.
„De asemenea, specialiștii U.E.F.A. au evaluat zonele tehnico-sanitare de la stadion, respectiv camera anti-doping și cabinetele medicale. Aceștia s-au declarat încântați de rezultatele inspecției realizate în perspectiva găzduirii tunerului final de fotbal U21, din perioada 21 iunie-8 iulie 2023”, au mai transmis aceștia.
Gazonul de pe stadionul din centrul orașului este schimbat de un consorțiu format din 5 firme de profil, iar lucrările au început în urmă cu două zile. Este pentru prima dată când gazonul va fi schimbat integral din bani publici.
Consiliul Județean Cluj a semnat, în urmă cu două săptămâni, contractul pentru executarea lucrărilor cu un consorțiu de firme declarat câștigător, format din următoarele societăți comerciale:
1. SPORTS FIELDS – 36,13 % - lucrări de instalare gazon (experiență relevantă: schimbare gazon stadion CFR Cluj)
2. GREEN CITY CARE S.R.L. - 24,85 % - lucrări decopertare, realizare substrat, așternere strat nou de substrat nisip, verificare sistem de irigații
3. ECO GARDEN CONSTRUCT SRL - 24,43 % - îndepărtare gazon actual , know-how, mentenanță ulterioară 10 luni
4. HOBBIT INTEGRAL RO SRL – 14,58 % - servicii de furnizare și montare instalații de încălzire teren joc
5. ELIO INDUSTRIAL SRL – 0,01% - servicii de proiectare linii electrice
Valoarea totală a contractului este de 2.623.627,72 lei, la care se adaugă TVA. Valoarea estimată inițial: 3.250.000 (fără TVA), economiile finale fiind de 626.373 lei (fără TVA).