Lucrările de pe Kogălniceanu au scos la lumină fundațiile primei universități din România

Lucrările de pe Kogălniceanu au scos la lumină fundațiile primei universități din România

Stadiul lucrărilor pe strada Mihail Kogălniceanu este de 30%, investiția fiind de aproximativ 10 milioane euro bani europeni.

Lucrările din fața clădirii UBB au scos la lumină fundațiile Universitas Claudiopolitana, prima instituție cu statut și nume de universitate de pe teritoriul actual al României, locul unde s-au conferit primele titluri universitare de doctorat de pe teritoriul actual al țării (cel mai vechi titlu de doctor identificat până acum este cel din 1715).

Lucrările de pe Kogălniceanu au scos la lumină fundațiile primei universități din România

Pe o suprafață de peste 25.000 mp, proiectul de investiții cuprinde lucrări pentru strada Mihail Kogălniceanu și străzile adiacente - Universității, Emmanuel de Martonne, axa nord-sud alcătuită din străzile János Bolyai – Hermann Oberth – Kovács Dezsö, Gaál Gábor și Baba Novac, inclusiv Piața Cipariu. Obiectivul general al proiectului este creșterea calității spațiului public, o componentă cheie pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea durabilă

Descrierea obiectivului de investiții:

- se realizează pietonalizarea mai multor tronsoane de străzi în aria menționată
- tronsonul străzii M. Kogălniceanu între str. Hermann Oberth și str. Gaál Gábor este transformat în baza conceptului de „grădină urbană”
- vor fi plantați peste 250 arbori în mai multe zone incluse în proiect
- vor fi instalate 7 stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice, 4 stații pentru încărcarea autovehiculelor electrice, mobilier urban modern, rastele pentru parcarea a 113 biciclete și un sistem de iluminat cu LED

În zona Universității Babeș-Bolyai, proiectul va aduce un omagiu inedit rectorilor universității clujene de la origini până în prezent. De asemenea, pe strada Universității este propusă readucerea la locul inițial a statuii „Sfânta Maria Protectoare” (transmutată în 1957) și crearea unei piațete pe locul parcării actuale.

Valoarea totală a proiectului finanțat prin fonduri europene „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universităţii şi străzile adiacente” este de 48.721.315,94 lei - aproximativ 10 mil. Euro.

Comenteaza